După optsprezece luni de tăcere,

Ozea Rusu declară că dosarul PS Dorimedont a dispărut

Originalul fişei medicale, scris pe hârtie, a Episcopului Dorimedont (Cecan) a dispărut din Biroul de statistică şi arhivă al Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie (INN) din Chişinău, a declarat acum două săptămâni Ozea Rusu, directorul general al INN. Este vorba despre actul solicitat insistent, timp de aproape doi ani, de către rudele regretatului, pe care dl Rusu refuza să-l elibereze.

Pavel Păduraru

„E pentru prima dată când la INN dispare o fişă medicală”, susţine directorul Institutului într-un interviu acordat consăteanului şi rudei sale, scriitorul Andrei Strâmbeanu, şi publicat în „Literatura şi Arta”. Totodată, Rusu spune că nu s-ar mira dacă această fişă, precum şi cea de la Clinica vieneză „Lorenz Bohler”, dispărută în seara de 2 ianuarie 2007 pe Aeroportul Internaţional Chişinău (când sicriul cu osemintele Episcopului a fost adus în RM), s-ar afla în sertarele lui Vasile Tarlev sau ale subsemnatului, care e reprezentant legal al familiei Cecan. Interviul a survenit imediat după ce ex-premierul Tarlev a declarat pentru TIMPUL că familia Cecan trebuie să acţioneze în judecată INN, pentru a obţine dosarul.

Solicitat de TIMPUL, Ozea Rusu ne-a spus că dosarul a dispărut din Biroul de arhivă în perioada în care a fost solicitat de Procuratura Donduşeni – care pornise o urmărire penală contra şoferului Episcopului, arhidiaconul Ioanichie -, adică în martie 2007. Potrivit lui Rusu, asistenta de la arhivă confirmă că a primit dosarul după externarea pacientului, dar mai târziu actul a dispărut. „Asistenta a fost avertizată administrativ, iar noi am eliberat procuraturii varianta electronică a fişei”, a remarcat directorul INN. Întrebat de ce nu a solicitat organele de drept ca să investigheze cazul dispariţiei dosarului, Ozea Rusu a afirmat: „Orice investigaţie suplimentară e de prisos. Dacă s-a pierdut, gata – s-a pierdut. În cazul nostru, avantajul e că fişa e depozitată în sistem electronic şi, de fapt, nu s-a pierdut. O să mă gândesc dacă să anunţ procuratura”. Liliana Oprea, responsabilă de Biroul de arhivă al INN, ne-a spus că nu ştie nici când, nici cum a dispărut dosarul. „Într-o zi, dl Rusu a făcut interpelare să căutăm fişa şi nu mai era”, a adăugat dna Oprea, remarcând că până atunci dosarul PS Dorimedont nu a fost solicitat de nimeni.

Juristul Victor Panţâru consideră că rudele Episcopului pot să ceară procuraturii să se autosesizeze şi să cerceteze acest caz. „Dl Rusu, ca director al instituţiei, ar fi trebuit să facă din start o sesizare la procuratură şi să solicite pornirea unei investigaţii. Dacă a trecut mai bine de un an şi lui nu-i pasă, e dreptul rudelor pacientului să intervină”. Atât Panţâru, cât şi Vitalie Nagacevschi, preşedintele Asociaţiei „Juriştii pentru drepturile omului”, ne-au spus că familia Cecan a fost îndreptăţită să solicite copia dosarului PS Dorimedont, dacă a considerat necesar acest lucru, şi că Ozea Rusu nu avea temei legal să-i refuze. Amintim că şi preşedintele Voronin, şi ex-ministrul Sănătăţii Ion Ababii, şi ex-premierul Vasile Tarlev au declarat pentru TIMPUL că Ozea Rusu era obligat în faţa legii să pună la dispoziţia familiei Cecan copia fişei medicale, în original, a regretatului Episcop Dorimedont, dar directorul INN nu s-a lăsat înduplecat. Anul acesta, la rugămintea rudelor ierarhului, şi Mitropolitul Vladimir a încercat să obţină documentul, dar la fel i s-a refuzat. Rudele PS Dorimedont se arată şocate de declaraţiile dlui Ozea Rusu cu privire la dispariţia dosarului, dar deocamdată se abţin să se expună.

http://www.timpul.md/Article.asp?idIssue=827&idRubric=8557&idArticle=19303

„Aşa a fost să fie…” de Diomid Gherman

O carte care divulgă taina Testemiţanu 

De mult n-am mai citit o carte de memorii a unui autor basarabean, care să mă bucure. Asemenea cărţi îmi trezesc, de regulă, un sentiment de oboseală şi-mi par mai frumoase culcate pe un raft decât deschise în faţa mea. Pentru că în memoriile „moldoveneşti” nu găsesc nimic nou în afară de feţele poleite cu diamante ale autorilor, care se chinuiesc cumplit să se cureţe în faţa cititorilor de toate gafele. De aceea, când m-am apucat să citesc volumul „Aşa a fost să fie…” de academicianul Diomid Gherman, am rămas surprins că nu mă plictisesc. Cu atât mai mult că autorul nu e scriitor, ci medic.

Prin această carte, academicianul face revoluţie în lumea medicală, dezvăluind evenimente ascunse sub zeci de lacăte şi răsturnând pietrele de pe unele taine ce păreau îngropate pentru totdeauna. Problema cea mare a cărţii ţine de viaţa lui Nicolae Testemiţanu. Dacă până azi toţi declară că acesta a fost un medic bun şi un mare patriot, numai Gherman explică în mod clar din ce motive Testemiţanu a fost demis din funcţia de ministru al Sănătăţii şi în ce a constat conflictul Testemiţanu-Anestiadi, despre care martorii de atunci încă se tem să vorbească. Diomid Gherman, coleg de facultate cu cei doi, deschide toate cărţile la acest capitol, utilizând documente din epoca comunistă, care confirmă veridicitatea celor expuse în scris. Arătându-şi tot respectul faţă de Vasile Anestiadi, ca specialist în medicină, Gherman se întreabă, totuşi, de ce acesta, colaborând cu regimul sovietic, a mers deschis şi cu rea-voinţă contra regretatului, împiedicându-i proiectele importante, inclusiv cel de schimbare a limbii de studii din rusă în română şi conducând din umbră demiterea lui Testemiţanu pe motiv că „priveşte prea mult peste Prut”. „El a fost primul care şi-a ridicat vocea contra şovinismului rus şi a dictaturii comuniste. Şi anume acest lucru nu i l-a iertat regimul comunist”, scrie Gherman despre Testemiţanu. Iar întrebările care-l preocupă pe autor în mod special sunt: de ce şi astăzi numele lui Testemiţanu se umbreşte; de ce studenţii de la Medicină află cine e Testemiţanu abia în anul patru, la orele de neurologie (predate de D. Gherman); precum şi de ce toate lucrurile astea sunt acceptate tacit de către nepotul lui Testemiţanu, rectorul şi ex-ministrul Ion Ababii?

Un alt capitol interesant al cărţii este „Martiri ai neamului”, în care autorul scrie despre „cei care au luptat pentru dreptate şi au fost pedepsiţi pentru aceasta”: Nicolae Testemiţanu, Anatolie Corobceanu, Leonid Mursa, Gheorghe Malarciuc şi Episcopul Dorimedont. Or, memoriile lui Diomid Gherman merită citite deoarece cuprind un orizont mult mai larg decât persoana autorului. Fiind membru al academiilor de ştiinţe din Moldova, România şi New York, precum şi al Academiei de Ştiinţe Neurologice Euro-Asiatice şi cutreierând la viaţa sa toată lumea, Diomid Gherman are ce povesti berechet despre sine, dar el preferă să vorbească despre alţii. Anume aici se şi ascunde bombonica volumului „Aşa a fost să fie…”.

de Pavel Păduraru 

http://www.timpul.md/Article.asp?idIssue=804&idRubric=8311&idArticle=18820

Der 46-jährige Bischof hatte Anfang Dezember des Vorjahrs in seiner Heimat einen schweren Autounfall erlitten und wurde zur Behandlung nach Wien überstellt. Dort starb der moldawische Bischof am 31. Dezember, wie gestern bekannt wurde. (kap)

Newsletter von Radio Vatikan – www.radiovaticana.de/ – 04.01.07

http://www.kirchen-in-osteuropa.de/archiv/07011104.htm#17

Vasile Tarlev:

„Rudele PS Dorimedont ar trebui să apeleze la judecată…”

Ex-premierul Vasile Tarlev se declară nedumerit de refuzul categoric al lui Ozea Rusu, directorul Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie din Chişinău, de a elibera rudelor episcopului Dorimedont (Cecan) copia de pe dosarul medical al acestuia şi consideră că familia regretatului trebuie să acţioneze în judecată Institutul.

Pavel Păduraru

„Eu, ca cetăţean al acestei ţări, nu înţeleg nicicum de ce dl Rusu, care e funcţionar de stat, salarizat din banii publici, nu răspunde la solicitările cetăţenilor. Refuzul dlui Rusu nu se explică nici legal, nici omeneşte, nici creştineşte. În situaţia creată, numai un proces public ar scoate lucrurile la suprafaţă”, a declarat pentru TIMPUL Vasile Tarlev, care era prim-ministru când a decedat PS Dorimedont. Ex-premierul consideră că legăturile de rubedenie ale lui Ozea Rusu cu preşedintele Voronin nu-i pot sluji directorului INN ca temei de a se eschiva de la respectarea legislaţiei. „E nevoie de stabilirea unei clarităţi în privinţa acestui caz, iar funcţionarul trebuie pus la punct. Dacă-i neam cu Tarlev sau cu altcineva, e altă problemă, care nu-l absolvă de datoriile pe care le poartă faţă de lege”, a menţionat ex-prim-ministrul.

Vasile Tarlev nu înţelege nici motivele din care fostul său consilier la guvern, Ghenadie Onceanu (actualmente consilier comunist în CMC), nu l-a informat măcar o singură dată despre demersurile repetate ale reprezentanţilor familiei Cecan de a fi primiţi în audienţă de către prim-ministru. Menţionăm că la toate aceste solicitări Onceanu dădea acelaşi răspuns: că a vorbit cu V. Tarlev, că el e dispus să-i primească, dar la moment e în criză de timp. „Regret foarte mult şi vă spun sincer că Onceanu nu mi-a transmis nimic”, afirmă ex-premierul. Aşa stând lucrurile, nu putem să nu ne întrebăm: consilierul Onceanu a dat dovadă de o stupidă nepăsare faţă de cetăţenii care solicitau întrevederi cu premierul ori, dimpotrivă, s-a supus unor indicaţii – venite din birouri mai înalte – de a-l ţine pe Tarlev în necunoştinţă de cauză cu privire la doleanţele rudelor episcopului?

Cine e interesat de tăinuirea dosarului Cecan?

Vasile Tarlev susţine că a făcut tot ce i-a stat în puteri ca să-l salveze pe PS Dorimedont, regretatul fiindu-i prieten. Iată cum îşi aminteşte ex-premierul despre cele întâmplate din momentul accidentului rutier în care a nimerit episcopul: „După ce s-a produs nenorocirea, am fost telefonat de preotul Pavel Borşevschi. Am vorbit tot atunci şi cu Mitropolitul, şi cu ministrul Ababii, căruia i-am dat indicaţiile necesare pe care urma să le execute. N-am fost informat că l-au adus pe episcop la Chişinău cu întârziere, căci în aşa chestii eram foarte principial şi dur. Când au decis să-l transfere în Austria, părintele Pavel m-a rugat să-i ajut ca avionul sanitar de la Viena să poată ateriza de urgenţă pe Aeroportul Chişinău, fără perfectarea tuturor actelor necesare şi eu am hotărât această problemă…”.

Amintim că rudele PS Dorimedont au solicitat de la INN, de nenumărate ori, copia dosarului medical al episcopului, dar de fiecare dată Ozea Rusu le-a refuzat cererile. Familia Cecan a apelat cu aceeaşi rugăminte şi la Ion Ababii, ministrul Sănătăţii din guvernul Tarlev, dar nici el n-a putut să-l convingă pe directorul INN că legea îl obligă să cedeze. Acum un an, preşedintele Voronin a confirmat, în cadrul unei întâlniri cu subsemnatul, că Rusu e dator să se supună legislaţiei şi a promis că familia Cecan va primi în scurt timp actele solicitate. Dar nici promisiunea şefului statului nu l-a înduplecat pe Ozea Rusu, care a afirmat mai târziu că nimeni nu are puterea să-i dicteze ce să facă cu dosarul Cecan. Acum o lună, ÎPS Vladimir ne-a asigurat într-un interviu pentru TIMPUL că poate obţine dosarul cu multă uşurinţă. Din păcate, şi Mitropolitul s-a înşelat – în răspunsul INN către Mitropolie refuzul se repetă. În atare situaţie, nu încape îndoială că treaba nu e curată: ori dosarul episcopului Dorimedont ascunde o taină de a cărei „sigilare” sunt interesaţi şefii INN, ori alte persoane sus-puse îi indică lui Ozea Rusu să nu se supune niciunei legi. În ambele cazuri, singura întrebare care de aproape doi ani nu-şi găseşte răspunsul este: DE CE?

http://www.timpul.md/Article.asp?idIssue=794&idRubric=8205&idArticle=18630

Reacţii la interviul cu Mitropolitul Vladimir

După ce, acum două săptămâni, am publicat un interviu cu ÎPS Vladimir, unii au descoperit în Mitropolit o persoană nouă şi interesantă, iar alţii se declară profund dezamăgiţi de declaraţiile sale, care se referă, în special, la regretatul episcop de Edineţ şi Briceni, PS Dorimedont. Episcopia de Nord susţine că studiile la facultatea Academiei Teologice de la Edineţ – fostul Institut Teologic, creat de PS Dorimedont – se fac fără plată şi nu în bază de contract, precum afirmă Mitropolitul. Preoţii din Nord apreciază declaraţiile Mitropolitului ca pe o încercare de a atrage tinerii, care vor să facă teologie, la Academia din Chişinău, iar la Edineţ să nu mai meargă nimeni. Rudele şi apropiaţii PS Dorimedont se arată indignaţi: Mitropolitul susţine că achită datoriile rămase de la regretatul şi că vina pentru tergiversarea alegerii noului episcop îi aparţine egumenului Hariton, fratele adormitului. Şi Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru, are o replică la interviu, dar se abţine să o facă în post. Surse din cadrul MB ne-au comunicat că ÎPS Petru a solicitat de trei ori „gramota de eliberare din Patriarhia Rusă”, care, după Mitropolitul Vladimir, ar aduce pacea în Biserica din RM, dar n-a primit niciun răspuns.

Pavel Păduraru

Ce-i va răspunde Ozea Rusu Mitropolitului?

Familia PS Dorimedont s-a adresat Mitropolitului cu un demers oficial, prin care îl roagă să intervină pe lângă Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie din Chişinău, pentru a obţine copia de pe dosarul medical al regretatului. Adresarea s-a făcut în temeiul declaraţiei Mitropolitului pentru TIMPUL, precum că el poate obţine cu uşurinţă dosarul pe care Ozea Rusu, directorul general al Institutului, refuză categoric, mai mult de un an, să-l prezinte rudelor. Amintim că, anul trecut, şi preşedintele Vladimir Voronin, şi ministrul Sănătăţii au declarat că Rusu este obligat de către lege să prezinte familiei Cecan actele solicitate, dar acesta nu s-a lăsat înduplecat. „Dacă moartea Preasfinţitului nu ascunde nicio crimă, ar fi normal să se scoată toate cărţile la iveală”, consideră familia Cecan.

Pr. Adrian Cotelea: „Studiile teologice la Edineţ se fac gratis”

Studiile la facultatea din Edineţ a Academiei Teologice nu se fac în bază de contract, precum susţine ÎPS Vladimir, ci gratis. Despre aceasta ne-au spus secretarul Episcopiei de Edineţ şi Briceni, preotul Adrian Cotelea şi alţi clerici de la Nord. Ei susţin că ÎPS Vladimir a minţit şi atunci când a afirmat că plăteşte restanţele pentru salariile profesorilor de aici, rămase de la PS Dorimedont. „Datoriile au fost achitate, după decesul ierarhului, de către omul de afaceri Victor Copiimulţi, care, de atunci, finanţează în întregime instituţiile teologice de la Edineţ. Mitropolitul ne-a dat 30 de mii de lei după înmormântarea episcopului şi ne-a iertat o datorie faţă de Mitropolie. În rest, avem acte în contabilitate care confirmă că ÎPS Vladimir n-a intervenit cu niciun bănuţ în susţinerea facultăţii”, ne-a spus preotul.

V. CopiimuLţi: „Eu plătesc toate datoriile PS Dorimedont”

Omul de afaceri Victor Copiimulţi nu-şi poate explica declaraţia Mitropolitului, precum că restituie şi azi datoriile PS Dorimedont. „Vladâca n-a plătit nimic, eu plătesc totul. În fiecare lună, dau câte 140 mii lei pentru achitarea salariilor şi întreţinerea şcolilor teologice de la Edineţ. Cred că Mitropolitul nici nu vrea să ajute şcolile, ci le ignoră, pentru ca tot ce a zidit PS Dorimedont să se ruineze. E adevărat doar faptul că, atunci când am plecat la Viena după corpul neînsufleţit al episcopului, ÎPS Vladimir ne-a dat şase mii de euro de la Gabi Stati”, susţine Victor Copiimulţi.

Eg. Hariton: „M-a găsit pe mine vinovat”

„Vrea să nimerească în împărăţia cerului pe spatele altora”. Aşa apreciază declaraţiile Mitopolitului egumenul Hariton (Cecan), fratele PS Dorimedont, pe care Episcopia de Nord l-a propus să fie episcop în locul adormitului. Acum, ÎPS Vladimir îl învinuieşte pe egumen că, din cauza lui, s-a tergiversat alegerea noului arhiereu. „Căutând un vinovat, ÎPS Vladimir m-a găsit pe mine, deşi se vede clar că el nici n-a vrut să mă numească episcop: la înmormântare nu m-a observat, apoi a tăcut vreo opt luni şi după asta a început să mă invite, prin alţi preoţi. De-ar fi vrut să mă propună la episcopie, ar fi trimis o simplă scrisoare oficială la Patriarhie. El însă n-a vrut să-şi amintească Patriarhul de mine şi m-a chemat ca pe un lucrător la câmp… Se dorea să vin la Sinod, să stau în faţa lor, să-mi dea întrebări, să voteze contra şi să se spele pe mâini. Acum, Mitropolitul decorează toţi preoţii din Nord, ca să apară bun în faţa lor şi ei să-i accepte candidatul său”, afirmă egumenul.

Egumenul Hariton remarcă şi faptul că Mitropolitul n-a făcut nimic pentru transferarea PS Dorimedont la Viena, după cum se arată în acelaşi interviu. „Când îl scoteam pe fratele din curtea INN, mobilul lui era la mine. Atunci, a sunat Mitropolitul şi m-a întrebat ce se întâmplă. I-am spus că suntem în drum spre aeroport şi el m-a întrebat de ce. Adică nici nu ştia că îl transferăm din ţară. Din păcate, Mitropolitul n-a găsit timp nici să vină la spital şi, măcar de ochii lumii, să-şi ceară iertare de la fratele meu, ştiind că se află într-o situaţie extrem de dificilă”, ne-a spus egumenul.

Pr. P. Borşevschi: „Preotul Condrea mi-a spus că a dat actele la Mitropolie”

„Mai repet o dată că preotul Eugen Condrea, şoferul catafalcului care a luat sicriul cu trupul episcopului de la aeroport, mi-a spus că a transmis personal la Mitropolie actele venite de la Viena”, afirmă preotul Pavel Borşevschi, referindu-se la declaraţia Mitropolitului precum că nu cunoaşte nimic despre aceste documente. Preotul Borşevschi ne-a mai spus: „Dl Victor Copiimulţi, care şi-a asumat grija pentru tratamentul PS Dorimedont, m-a rugat să vorbesc cu premierul Tarlev, ca avionul de la Viena să poată ateriza de urgenţă şi fără perfectarea actelor necesare pe Aeroportul Chişinău. Prim-ministrul se afla în Elveţia şi am vorbit cu dna Greta Tarlev, iar aproape de miezul nopţii m-a sunat premierul. I-am explicat care e problema şi s-a rezolvat. Poate s-a adresat şi ÎPS Vladimir, nu ştiu…”.

Vasile Tarlev: „Am vorbit şi cu Mitropolitul”

Greta Tarlev ne-a spus că, într-adevăr, preotul Borşevschi a coordonat cu Vasile Tarlev problemele privind transferarea PS Dorimedont la Viena şi înapoi. Întrebată dacă a intervenit şi Mitropolitul, Greta Tarlev a adăugat: „Creştineşte, asta nu are importanţă. Dacă Mitropolitul spune şi n-a fost aşa, e pe sovestea sa şi-s păcatele lui”. La rândul său, ex-premierul Vasile Tarlev a declarat pentru TIMPUL: „Părintele Pavel mă suna de fiecare dată. Nu ţin minte cu precizie când m-a sunat Mitropolitul, dar am vorbit şi cu el. PS Dorimedont mi-a fost foarte aproape de suflet şi l-am ajutat ca pe un prieten, contribuind şi personal pentru salvarea sa”. Totodată, Vasile Tarlev s-a arătat uimit, aflând că rudele regretatului au cerut de nenumărate ori să se întâlnească cu el, prin consilierul Gh. Onceanu, care n-a dat curs niciunei solicitări. „Sincer, n-am ştiut niciodată despre aceste solicitări”, a declarat nedumerit Vasile Tarlev.

http://www.timpul.md/Article.asp?idIssue=757&idRubric=7816&idArticle=17895

Mitropolitul Vladimir:

„Pacea din biserica R. Moldova poate fi adusă de o gramotă”

De un an şi trei luni, de când Preasfinţitul Episcop Dorimedont a trecut la Domnul, am încercat de nenumărate ori să ne întâlnim cu ÎPS Vladimir, dar de fiecare dată ni se spunea fie că el e foarte ocupat, fie că nu e în ţară. În cele din urmă, acum o săptămână, Mitropolitul ne-a primit, anunţându-ne că e gata să ne răspundă la orice întrebare. În interviul de mai jos am încercat să abordăm problemele cele mai arzătoare, care aşteptau un răspuns anume de la Mitropolitul Moldovei. Dacă la unele întrebări am primit răspunsuri imprevizibile, pe altele Înalt Preasfinţitul pur şi simplu le-a ocolit, fugind de un răspuns clar. Am descoperit însă alte lucruri interesante: că Mitropolitul nu e chiar atât de pro-rus precum se vehiculează, că îl admiră pe preşedintele Voronin şi propune o soluţie extrem de simplă pentru soluţionarea conflictului dintre cele două mitropolii din RM. Or, concluziile le poate trage fiecare cititor în parte, după cum doreşte.

Pavel Păduraru

- Înalt Preasfinţite, consideraţi că situaţia din biserica RM e una normală?

- La prima vedere, totul e bine: avem preoţi, parohii, mănăstiri şi şcoli duhovniceşti. Dar în interior apar conflicte din cauză că avem două mitropolii ortodoxe: una subordonată canonic Patriarhiei Ruse (PRu), iar cealaltă – Patriarhiei Române (PR). Pornind de la ideea că în societatea noastră e democraţie, aceasta, cu părere de rău, a pătruns şi în Biserică. Deseori creştinii nu-şi dau seama că se roagă aceluiaşi Dumnezeu şi amestecă biserica cu politica, crezând că, la sfârşitul vieţii, vor fi mântuiţi în funcţie de mitropolia din care fac parte. De aici apar neplăcerile, deşi, dacă Mitropolia Basarabiei (MB) ar fi recunoscută de toate bisericile, inclusiv de cea rusă, conflictele s-ar aplana. Biserica rusă nu recunoaşte MB, fiindcă ÎPS Petru – fost episcop de Bălţi în cadrul Mitropoliei Moldovei (MM) – nu are gramotă de eliberare de la PRu, lucru cerut de legile bisericeşti.

- Cum ar putea Mitropolitul Petru să facă rost de asemenea “gramotă”?

- Fiind hirotonit episcop de Patriarhul rus şi dorind să treacă la Patriarhia Română, el trebuia să ceară gramotă de eliberare. Dar el n-a răspuns, de trei ori, invitaţiilor oficiale la Sinodul BRu şi, la 5 octombrie 1992, a fost oprit de a oficia cele sfinte. Peste două luni, a fost reactivată MB şi PS Petru a fost numit în fruntea acesteia. Aşa a început conflictul care, din păcate, durează până azi. Acum s-a format câte o comisie din partea celor două patriarhii, care s-au întâlnit în Bulgaria, dar n-au ajuns la un numitor comun. Noi credem că aceste comisii trebuie să se întâlnească în RM, pe câmpul de luptă – mai bine o dată să vezi decât de o sută de ori să auzi.

- În mod concret, cum poate fi unificată Biserica noastră?

- Numai prin dialog. E şi o chestiune politică, probabil, folosită mai ales înainte de alegeri, când mitropoliile îşi împart simpatia faţă de diverse partide. Eu aş zice să renunţăm la politică şi să ne împăcăm.

- Ce credeţi despre unificarea prin autocefalie?

- Pentru a fi autocefală, o biserică trebuie să aibă mai multe mitropolii, episcopii, şcoli şi să fie recunoscută nu numai de patriarhia care o binecuvântează, ci de toate bisericile autocefale-surori din lume, în special, cea a Constantinopolului. Avem exemplul autocefaliei Bisericii Americane, acceptată în 1970 de ruşi, dar nerecunoscută de Constantinopol. În plus, nu cred că, odată cu autocefalia, vor dispărea interesele Rusiei şi ale României pe acest pământ. De-a fi aşa, ambele patriarhii ar opta pentru autocefalie. Repet: cel mai bine ar fi ca Mitropolitul Basarabiei să facă o adresare către Patriarhul Alexii, să primească gramotă de eliberare şi să treacă oficial acolo unde se află – în Patriarhia Română. Atunci voi avea şi eu dreptul să slujesc cu el – ca şi cu alţi ierarhi români – şi toate tainele oficiate de MB vor fi recunoscute. PF Alexii nu are motive să-i refuze cererea.

- Aşadar, soluţionarea conflictului constă într-o “gramotă”?

- Mitropolitul Petru e la un pas de la trecerea canonică în Patriarhia Română, dar el nu vrea să facă acest pas. Şi astfel se amăgeşte întreaga societate – se crede că MB e cu neamul, cu România, dar, totodată, ea nu are dreptul de a săvârşi cele sfinte. Vinovat nu e doar ÎPS Petru, dar şi PR, care l-a recunoscut ca arhiereu, făcându-l să nu-şi simtă păcatul. Dacă aşa vor continua lucrurile, se va pierde canonicitatea şi legea bisericească şi ne vom transforma în partid politic sau în biserică democrată.

- Este democraţia un lucru diabolic, dacă regretaţi că ea a pătruns în Biserică?

- Biserica nu e democraţie, ci teocraţie. Legile Domnului sunt mai presus de cele lumeşti. Dar noi deseori confundăm legile şi credem că, fiind liberi în stat, ni se permite acest lucru şi în biserică. Dacă, în 2000 de ani, Biserica ar fi avut această libertate, din ea n-ar fi rămas nimic. Biserica există doar graţie canoanelor sale.

- Dacă ÎPS Petru ar obţine “gramota”, care ar fi poziţia Dvs. faţă de intenţia BOR de a deschide cele trei eparhii în RM?

- Toate episcopiile MM se află astăzi în componenţa PRu şi întrebările ce apar aici trebuie coordonate cu Patriarhul Alexii. Dacă va exista o bună înţelegere, Slavă Domnului. Dar cred că nu-i dorinţa de a avea biserica neamului, căci Biserica este a lui Hristos pentru toate popoarele: avem şi români moldoveni, şi găgăuzi, şi bulgari, şi ruşi, şi ucraineni. Cel mai bine e să începem de jos: ÎPS Petru să-şi ceară gramotă, să treacă în PR, care apoi să se înţeleagă cu cea rusă dacă pot sau nu să mai deschidă eparhii. Şi nu din motive politice, ci pentru că palma asta de pământ a trecut ba în imperiul rus, ba în România, iar acum se află canonic sub ruşi.

- Îndemnând biserica să nu se implice în politică, vreţi să spuneţi că MM nu e politizată?

- Toţi suntem muritori şi, cetăţeni fiind, avem dreptul la vot şi liberă exprimare. În calitate de clerici, însă, nu ni se permite să ne expunem părerile în haine preoţeşti şi de pe amvonul bisericesc, fiindcă biserica e în afara politicii. Dacă un preot sau un arhiereu susţine un partid politic, el nu mai e Biserică, aceasta îndemnându-ne să nu fim contra fratelui, nici contra vrăjmaşului nostru. Susţinând un partid, un preot automat este contra fratelui său din alt partid. De aceea, atât Biserica Rusă, cât şi cea Română interzic implicarea preoţilor în politică. Eu cu preşedintele am vorbit pe tema asta şi el a zis: „Vladâca, Biserica nu trebuie să se implice în alegeri”…

- Totuşi, tăceţi atunci când Voronin îndeamnă preoţii să susţină comuniştii…

- Preşedintele nu ne îndeamnă să susţinem comuniştii, ci ideile sale, care sunt îndreptate spre binele ţării şi al cetăţenilor. Trebuie să susţinem ideea, dar nu cea comunistă. Chiar dacă preşedintele nu ar fi comunist, ci baptist, adventist sau din altă confesiune, noi trebuie să conlucrăm cu el, fiindcă el e şeful statului. Eu, de pildă, spun că Voronin face mult bine pentru biserica ortodoxă, dar asta nu înseamnă că susţin comuniştii. Noi nu facem parte din PCRM şi nu spunem oamenilor să-l susţină, căci este un partid antidumnezeiesc.

- Cei care-l ascultă, bunăoară, pe Episcopul Marchel de Bălţi – un mare admirator al lui Voronin – înţeleg că el lucrează pentru PCRM.

- El nu pe Voronin îl laudă, ci faptele sale creştineşti. Precum explicarea tainei Sfintei Treimi e foarte dificilă, pentru Vladâca Marchel e greu să divizeze: „Voronin-comunist” de „Voronin-creştin” şi de „Voronin-cetăţean”.

- Aţi tăcut şi atunci când Voronin a declarat preoţilor că Iisus a fost primul comunist. Sunteţi de aceeaşi părere?

- Probabil, preşedintele n-a vrut să spună că Hristos a fost primul comunist, dar că n-a avut nimic, a fost sărac, a slujit celor care-l înconjurau. Nu actualii, dar poate foştii comunişti au avut şi ei cândva ideea că nu trebuie să aibă nimic personal…

- Ca înaltă faţă bisericească, dar şi ca om, vă contraziceţi, admirând un preşedinte pentru care Dumnezeu şi Lenin sunt de aceeaşi teapă.

- Lenin a adus mari neplăceri bisericii, a fost ateu şi a omorât creştini. Dar eu văd sinceritatea preşedintelui faţă de biserică. Despre credinţa lui vorbesc faptele. Ce are el în suflet, eu nu ştiu şi nu pot să-l judec. Am vorbit cu el să-şi schimbe denumirea partidului, dar se vede că e imposibil.

- Cum explicaţi dispreţul pe care-l manifestă Voronin faţă de români?

- Asta îl priveşte personal pe dl preşedinte, la fel cum pe fiecare dintre noi ne priveşte cât suntem de loiali faţă de români sau ruşi.

- Dvs. sunteţi loial faţă de români sau ruşi?

- Am două vere la Bucureşti, un verişor – la Detroit, alte vere – în Ucraina şi altele – în Sahalin. Nu sunt contra românilor – sunt pentru biserica ortodoxă universală şi contra încălcării legii bisericeşti. Români şi ruşi, fiind ortodocşi, suntem împreună tulpina copacului sădit de Hristos, iar adevărul este unul – Dumnezeu.

- Sunteţi de acord cu Voronin şi în privinţa limbii moldoveneşti?

- Vorbiţi numai despre Voronin şi îmi daţi prea multe întrebări politice. Întrebarea e pentru savanţi, care îşi vor spune cuvântul, parlamentarii vor vota şi noi vom accepta decizia lor. Din câte ştiu, noi vorbim şi moldoveneşte, şi româneşte – totul împreună. Eu, de pildă, am învăţat în şcoală, opt ani, limba moldovenească. În clasele a noua şi a zecea am studiat ucraineana.

- Dar româna unde aţi învăţat-o?

- Atunci nici nu era româna. O vorbesc, într-adevăr, dar eu ştiu cum? Întrebaţi-i pe parlamentari şi lasă ei să vă răspundă (râde).

- În statutul BM şi pe site-ul MM este indicată limba română. O veţi schimba?

- (Râde) Nu, română o să rămână! Sau am să las pe site numai steguleţele şi fiecare îşi va alege steguleţul care-i place. Cred că viitorul parlament va decide, în sfârşit, ce limbă vorbim, deşi eu vorbesc limba în care m-am născut şi numiţi-o cum vreţi.

- Există pe lângă Mitropolie vreo comisie de canonizare, care să studieze vieţile celor care s-au sacrificat pentru credinţă, ca să fie aleşi sfinţi?

- În prezent nu avem nici comisie, nici candidaţi la canonizare, cu mici excepţii. Există o cerere din partea Mănăstirii Cuşelăuca şi alta de la Saharna. Am prezentat multe acte Patriarhiei Moscovei, pentru a-i canoniza ca sfinţi locali, dar ni se cer şi alte documente care să probeze că s-au făcut minuni la mormintele sau la moaştele celor propuşi. Pregătim şi noi o comisie de canonizare, după ce ne-am adresat SIS cu cerinţa de a ni se pune la dispoziţie dosarele preoţilor ce au fost duşi în Siberia. Ni s-au prezentat vreo 34 de nume şi avem o persoană care studiază dosarele din Arhiva Centrală. Recent, am făcut personal o interpelare către dl Reşetnicov, ca să ne permită accesul la dosarele acestor persoane din arhiva fostului KGB.

- Altădată, aţi fost bun prieten cu fostul şef al SIS, Valeriu Pasat. L-aţi vizitat când s-a aflat la închisoare?

- Soţia dlui Pasat m-a rugat atunci să-l împărtăşesc, dar nu mi-a permis conducerea penitenciarului. I-am rugat să primească măcar un preot, ca să-l mărturisească, dar mi-au spus că nu e posibil atâta timp cât dl Pasat se află sub anchetă. După ce l-au transferat la Pruncul, am mai încercat o dată, însă şefii închisorii m-au sfătuit să nu ne apropiem de el, fiindcă e persoană politică şi nu trebuie să apară judecăţi precum că biserica a avut oarecare relaţii cu Pasat.

- Ce credeţi despre acţiunile Asociaţiei „Fericita Maică Matrona”, dirijată de preotul Anatol Cibric?

- Asociaţia mergea pe un drum bun la început, dar pe urmă şi-a schimbat direcţia. Numele Fericitei a ajuns să fie doar ca un acoperiş al unei case, în interiorul căreia se fac lucruri ce nu coincid cu ideile Sfintei, nici cu cele ale Bisericii ortodoxe. Părintele Cibric le spune creştinilor să nu primească documente noi, care au cod personal, dar el însuşi se foloseşte şi de paşaport, şi de permis de conducere.

- Care a fost poziţia Dvs. faţă de atacul asociaţiei asupra redacţiei TIMPUL?

- Nu e bine. Protestele se fac în mod civilizat. Dacă aruncăm cu ouă, ne arătăm prostia. Ei trebuia să se revolte printr-o scrisoare ori să vă dea în judecată, dar ei s-au adunat şi au aruncat cu ouă… Nu aşa se exprimă poziţia bisericii. Îmi pare rău, dar din câte cunosc, ei au fost susţinuţi de Episcopul Petru (Musteaţă – n. r.)…

- Chiar el ne-a trimis o scrisoare în care scria că, pentru Dumnezeu, sunt gata să verse sânge.

- Pentru Dumnezeu, sângele nu se varsă în asemenea mod. Dacă ataci o redacţie cu ouă şi te mai baţi pe acolo, asta nu-i pentru Dumnezeu.

- Presa rusă a scris că, fiind pedepsit de Moscova şi trimis la Hâncu, PS Petru a cerut de la Patriarh să-i restituie banii şi cadourile ce i le-a făcut la hirotonire…

- Eu n-am văzut niciun bon de plată ce ar dovedi că PS Petru a plătit pentru a fi hirotonisit episcop. După hirotonire, Patriarhului îi place să facă cadouri noilor episcopi şi, de regulă, aceştia îi răspund cu reciprocitate – cu un buchet de flori, o icoană sau altceva. Ştiu că Vladâca Petru i-a dăruit Patriarhului o Evanghelie.

- La Institutul Teologic din Edineţ, fondat de regretatul PS Dorimedont, studiile se fac în continuare fără plată?

- Nu. Institutul a devenit facultate a Academiei Teologice, însă celor săraci le mergem în întâmpinare. Cei care au doar un părinte plătesc 50 la sută, iar cei fără ambii părinţi sau studenţii care învaţă pe 10, nu plătesc nimic. De aceea, poftim!

- Există familii sărace, dar cu copii foarte credincioşi, care vor să devină preoţi. Pentru ei, portiţa de salvare era Edineţul, şi acum?!

- Le permitem şi acum tuturor să meargă la Edineţ, dar trebuie să achite contractul. Profesorii trebuie salarizaţi, de unde să luăm bani? Eu încă plătesc datoriile rămase de la Vladâca Dorimedont. El a avut dorinţă bună, suntem de acord, dar trebuie şi putinţă. Mitropolia primeşte de la parohii impozite foarte mici, pe care le folosim pentru achitarea serviciilor comunale şi remunerarea slujitorilor.

- În ce relaţii aţi fost cu PS Dorimedont şi ce ştiţi despre relaţiile sale cu preşedintele Voronin?

- Eu i-am propus candidatura ca episcop, aveam legătură telefonică permanentă şi el participa la toate şedinţele Sinodului. Numai că deseori se pronunţa contra deciziilor noastre. Îl întrebam de ce e împotrivă şi el ne răspundea: „Eu îmi rezerv gândurile pentru apoi”. Asta a fost. Nu pot să ştiu ce era între el şi Voronin, decât faptul că preşedintele întotdeauna se laudă că – până a conduce statul -, vizita des Mănăstirea Noul-Neamţ, unde adormitul era stareţ, şi o dată chiar a înnoptat acolo.

- Preotul Eugen Condrea, şoferul catafalcului în care regretatul a fost adus de la Aeroportul Chişinău, susţine că v-a transmis Dvs. actele cu privire la decesul PS Dorimedont, care au dispărut în acea zi şi n-au mai fost găsite până azi.

- Nu cunosc nimic despre aceste acte. Ştiu doar că dl Victor Copiimulţi era împuternicit de Eparhia de Edineţ să aducă trupul neînsufleţit în ţară, că dl Gabi Stati a dat şase mii de euro, Mitropolia a acumulat 27 sau 34 mii de lei, iar Episcopul de Sud, Anatolie – vreo 22 mii de lei. O parte din aceşti bani s-au folosit pentru înmormântare, alta a fost transmisă fratelui regretatului, iar restul – Eparhiei de Nord. În ce priveşte actele, n-am primit nicio hârtie şi nici nu-mi trebuie.

- Patriarhul Alexii v-a mulţumit că aţi făcut tot posibilul, încercând să-i salvaţi viaţa PS Dorimenont. Ce anume aţi făcut?

- Tot ce a fost posibil. Eu şi părintele Pavel Borşevschi ne-am adresat prim-ministrului, rugându-l să ne permită să invităm specialişti străini. Am găsit specialiştii împreună cu dl Copiimulţi…

- Părintele Borşevschi şi dl Copiimulţi afirmă că Dvs. n-aţi făcut nimic…

- Eu l-am sunat atunci pe părintele Onufrie, fratele regretatului. El era la spital şi mi-a spus că acolo este dl Copiimulţi şi o doamnă, care au contribuit să-l ducem la Viena. Am adunat atunci bani, ca să-i ajutăm. Când a murit, am apelat iarăşi la prim-ministru şi am vorbit cu ambasadorul din Austria de trei ori, ca să vedem cum facem cu avionul. Îmi pare rău când aud asemenea vorbe…

- Ştiţi că dl Ozea Rusu, directorul Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie, refuză să elibereze rudelor PS Dorimedont copia fişei medicale a regretatului?

- Asta nu e secret şi nu-i deloc greu de căpătat. Dacă rudele lui o să se adreseze la mine oficial, eu am să obţin uşor actele de care au nevoie.

- De ce se tergiversează atâta timp alegerea noului episcop de Nord?

- Ca să vorbim cinstit, ne-a dus de nas părintele Hariton, fratele adormitului. Eu l-am invitat de şase ori prin unii preoţi, dar n-a venit. În ianuarie, când am fost la Moscova, am încercat din nou să fac legătură cu el, dar am fost anunţat că el refuză categoric să se întâlnească cu mine, deoarece a aflat că episcopii Petru şi Marchel vor vota contra lui. Apoi Eparhia de Edineţ a propus trei candidaţi şi urmează să-l alegem pe cel potrivit. Totul s-a tergiversat din cauza părintelui Hariton. Relaţiile mele cu nordul sunt bune – după decesul PS Dorimedont, i-am decorat pe toţi preoţii din Edineţ, Briceni şi Donduşeni, iar după Paşti am să-i decorez şi pe cei din Ocniţa. N-am să înaintez candidaţi fără consimţământul Nordului, căci am probleme în biserică şi nu vreau să-mi fac altele.

- Refuzul egumenului Hariton se explică prin faptul că Sinodul avea să voteze contra lui.

- Eu nu pot să răspund pentru opţiunile membrilor Sinodului.

- Cum apreciaţi decizia Bisericii catolice de a declara încă şapte păcate capitale, pe lângă cele lăsate de Hristos?

- Păcatele despre care vorbeşte Papa Benedict al XVI-lea au existat şi în timpurile vechi. Noi suntem înconjuraţi de păcate, iar dacă ridicăm un păcat la nivel de „păcat de moarte”, ce-o să se schimbe? Datoria creştinului este să se abţină de la toate păcatele, iar clasificarea acestora o va face Dumnezeu la urmă. Dacă învăţăm legea lui Dumnezeu şi o respectăm, totul este clar şi nu trebuie să facem un interviu aşa de mare. (Râde)

http://www.timpul.md/Article.asp?idIssue=747&idRubric=7713&idArticle=17690

PS Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti: „Recunoaşterea lui Hristos ca parte a oricărui partid politic este o blasfemie” Pavel Păduraru - Prea Sfinţite, cum apreciaţi situaţia Bisericii din RM?- Suntem cu toţii dezorientaţi. Fiecare simte un dezechilibru în suflet, căci ziua de mâine ne poate aduce mari probleme. Tocmai lipsa de încredere în ziua de mâine este generatoarea acestei situaţii. Clerici sau enoriaşi, fiind purtători de trup, ne dorim pace şi statornicie în viaţă, însă acestea ne sunt afectate şi ne apar fel de fel de gânduri, care ne împiedică să ne pregătim de un viitor mai liniştit. - Deşi Biserica noastră e separată de stat, politicienii se impun printre preoţi. Nu e acesta motivul dezechilibrului?- Canoanele bisericeşti îi interzic preotului, ca slujitor, să se implice în politică. Ocupaţia noastră de toate zilele este biserica, creştinii şi viaţa lor spirituală, pe când dezvoltarea industriei, politica statului, relaţiile cu vecinii ţin de conducerea de vârf a statului. Însă situaţia din RM fiind specifică, prin amestecul în treburile interne bisericeşti al unor politicieni care vor să-şi atingă astfel ţelurile – am în vedere Mitropolia Basarabiei (MB) -, ne sustragem uneori atenţia de la cele duhovniceşti pentru a le da o ripostă acestora. Din păcate, ei nu se opresc nici în faţa celor sfinte, fiind orbiţi de dorinţa fie de a reveni la putere, fie de a cuceri teritorii străine, acoperindu-şi doleanţele cu argumente din cele mai „frumoase”. ..- Atacurile Dvs. se îndreaptă doar asupra MB, dar eraţi de faţă la întâlnirea preşedintelui cu preoţii MM, la Mănăstirea Condriţa, când Voronin le-a cerut să susţină PCRM. Asta nu e implicare politică?- Nu ţin minte toate detaliile puse în discuţie la Condriţa, dar, pe urmă, preşedintele s-a întâlnit şi cu preoţii din Bălţi. Am discutat despre situaţia din biserică şi problemele preoţilor, dar fără îndoială că i-am adresat şi unele întrebări ce ţin de politică, dar se răsfrâng asupra Bisericii. Bunăoară, dl Cubreacov îşi permite să se implice în chestiunile bisericeşti, apărând uneori, prin metode necreştine, interesele MB. - Sunteţi cunoscut ca un susţinător al PCRM, iar participanţii la întâlnirea de la Condriţa afirmă că aţi fi declarat că veţi face, în mass-media, publicitate pentru Voronin. - Nu-i adevărat, nu sunt simpatizant al comuniştilor. Niciodată n-am fost comunist, nici voroninist şi cred că preşedintele nu are nevoie de apărarea cuiva. El este un politician cu merite mult mai mari decât alţii. Sunt arhiereu şi nu-mi permit să vorbesc de pe amvonul bisericesc în susţinerea PCRM. Îl simpatizez pe Voronin ca persoană, iar predicile mele au caracter religios – eu chem poporul la susţinerea unităţii naţionale şi a BOM, îndemn oamenii să iubească RM, să trăiască în pace cu vecinii, să se lase de minciună şi alte metehne. - Ca episcop, ce părere aveţi despre declaraţiile lui Voronin precum că Lenin a fost unul din marii apărători ai Bisericii, iar primul comunist a fost Iisus?- Vai, Doamne fereşte! Sincer, prima dată aud. Dar că Hristos a fost primul comunist am mai auzit undeva, pentru că s-a discutat mult. Nu vreau să comentez, pentru că Hristos este mântuitor. - Spuneţi-ne măcar dacă acestea nu sunt o hulă contra lui Dumnezeu.- Mă reţin să comentez… Recunoaşterea lui Hristos ca parte a oricărui partid politic este o blasfemie, pentru că Dumnezeu este cu mult mai sus decât ambiţiile de partid. Cât priveşte Lenin, el a adus mari pagube Bisericii şi nu vreau să-mi aduc aminte de acele pagini negre ale Bisericii, scrise cu cel mai negru cărbune în sufletele creştinilor, inclusiv ale părinţilor mei, Dumnezeu să-i odihnească. Pentru politica celui pomenit de dumneata – nu vreau nici să-i pronunţ numele -, creştinii erau nevoiţi să se roage ascunşi prin crăpăturile pământurilor, prin desişurile pădurilor şi prin fundurile beciurilor. - Păi, Voronin, pe care-l respectaţi, îl iubeşte pe acest om, căruia nici nu vreţi să-i pronunţaţi numele.- Pe Voronin îl respect ca om, ca administrator, care ne-a aprins lumina şi, din 2001, nu se mai stinge. Până a veni el la putere, la Bălţi nu se dădea toată ziua lumină. Pentru mine, Voronin e preşedintele ţării, care a primit votul de încredere al poporului şi nu am dreptul să nu-l apreciez. - Voronin e creştin şi comunist?- Da, este creştin. Nu cred că membrii unui partid ar avea dreptul să fie creştini, iar ai altuia – nu. - Nu vorbim despre oricare partid, dar despre cel mai anticrist din istorie, de la care au avut de suferit şi părinţii Dvs…- Of… Da, comunismul – cel puţin cel vechi…Chiar credeţi că cei din PPCD, care în săptămâna mare încing hore în faţa catedralei, sunt creştini? Apartenenţa de partid nu se reflectă asupra educaţiei creştineşti a omului. - Fiind contra comunismului şi pro-Voronin, de ce nu-l convingeţi pe preşedinte să se lase de acest partid?- Staţi puţin, eu n-am zis că-s contra comunismului. A fi contra cuiva înseamnă a ridica masele. Eu n-am întreprins nicio acţiune – pur şi simplu îi trec cu tăcerea… Dar, ca cetăţean, mă gândesc că, de s-ar dezice de numele partidului, acesta va fi preluat de alţii. Sau credeţi că liberalii, de şi-ar schimba numele, după victoria dlui Chirtoacă, nu le-ar lua alţii denumirea de PL? Deci, bănuiesc că nu vom scăpa de această denumire de partid…- Dar e normal ca partidul de guvernământ dintr-o ţară creştină să fie cel fondat de Lenin, iar preşedintele să depună flori la monumentul acestuia?- Vă rog, nu ştiu… Despre Lenin nici nu vreau să aud. Eu îl apreciez pe dl Voronin ca pe un creştin. Cunosc persoane care nici nu l-au citit pe Puşkin sau pe Eminescu, dar le depun flori la monumente, pentru meritele lor. Din aceleaşi considerente şi dl Voronin o face. De ce nu-l întrebaţi pe el? - L-am întrebat şi mi-a spus că Lenin a împuşcat preoţii răi, ca să consolideze Biserica. Voronin este omul care vine la biserică şi se roagă, după care îi aduce laudă diavolului. Nu Hristos ne-a învăţat să nu slujim la doi domni?- Da, până la urmă, da. Eu nu cred că astăzi cineva îi mai slujeşte lui Lenin. Este părerea mea, dar din toate ce am vorbit despre Voronin vreau să subliniez cu fir alb prin urzeala roşie că el este preşedintele tuturor cetăţenilor RM şi îmi pare bine că este creştin.- N-aveţi dreptate, fiindcă chiar el a declarat că nu-i preşedintele celor care deţin şi cetăţenia română.- Bine, mă rog…- Şi dacă nimeni nu-i mai slujeşte lui Lenin, înseamnă că Voronin acţionează prin minciună, care nu e acceptată de Biserică…- Minciuna nu este salutată de Biserică şi nici nu vreau să zic că cineva minciuneşte. Cel puţin, omul acesta se ţine de cuvânt. - E adevărat că aţi cerut Mitropolitului ca limba română de pe site-ul Mitropoliei să fie schimbată în „moldovenească”?- Da, am propus ca pe site şi în statutul BOM, unde limba de oficiere a slujbelor este româna, să fie schimbată în conformitate cu Constituţia RM, în care e scris clar şi răspicat că limba de stat a RM este moldoveneasca. Eu sunt părtaş al limbii moldoveneşti, o iubesc şi sunt conştient de ceea ce afirm.- Înseamnă că noi vorbim două limbi diferite, dar pronunţăm aceleaşi cuvinte?- Mă bucur că ne înţelegem în limba moldovenească.- Eu vorbesc româna.- Bine, dar eu vorbesc moldoveneşte.- Care e deosebirea dintre aceste limbi?- Nu ştiu. Nu sunt specialist în domeniul lingvistic, dar am trăit 48 de ani, fiind sigur că vorbesc moldoveneşte. Insistenţele celor care vor să mă convingă că această limbă nu e moldovenească nu m-au convins. Limba este o stare a sufletului, iar mie sufletul-mi şopteşte că-s moldovean şi vorbesc moldoveneşte. Totodată, stimez şi argumentele dumitale că vorbeşti româneşte. Fii sănătos, vorbeşte în continuare!- Spuneţi-ne, în calitate de membru al Sf. Sinod, de ce Episcopia de nord nu are arhiereu, după un an de la decesul PS Dorimedont?- Preoţii din eparhia Edineţ şi Briceni sunt în căutarea candidatului dorit.- De un an, ei îl propun ca episcop pe fratele regretatului, egumenul Hariton, dar Mitropolia nu-l acceptă.- Această insistenţă n-a fost unanimă, n-a reflectat majoritatea covârşitoare. Catedra eparhiei de nord se numeşte „catedră văduvă” şi, probabil, aşa a fost sortit de la Dumnezeu. Bănuiesc că preoţilor nu le stă bine atunci când îşi aleg episcopii. Preoţia este o chemare de la Dumnezeu, cu atât mai mult – arhieria. Suntem în căutarea candidaturii potrivite, care ar satisface preoţii. - Dar preoţii din nord, inclusiv toţi protopopii, au spus că nu-l vor primi pe altul decât pe eg. Hariton. - Protopopii nu pot expune părerea tuturor. Vedeţi că şi între ucenicii Mântuitorului s-a aflat unul cu păreri diametral opuse. Nu vreau să pătrund în problema nordului, căci este o filă neplăcută. Uneori, însă, preoţii trebuie sancţionaţi pentru unele încălcări. - Aţi fost cunoscut ca un vehement oponent al PS Dorimedont, iar eg. Hariton a declarat pentru TIMPUL că aţi fi mers şi contra lui.- Niciodată n-am conversat pe viu cu eg. Hariton, care nici n-a fost înaintat ca episcop. Episcopia nu este transferată prin dinastii. Sunt gata să-mi expun părerea, în cadrul Sf. Sinod, despre fiecare candidat la postul vacant, după ce mi se prezintă meritele, realizările şi cunoştinţele acestuia, exprimate prin documente. Pentru regretatul, Dumnezeu să-l odihnească, ne rugăm cu toţii la fiece slujbă. Ca fiecare om, avea şi el unele păreri greşite, unele eşecuri în viaţă. Ultima noastră discuţie a avut loc la şedinţa Sinodului, când el s-a abţinut să voteze pentru hirotonirea mea ca episcop. Mi-a spus: „Părinte, fă-te episcop şi vom fi cei mai mari prieteni”. În ce măsură a fost sincer, nu ştiu…- Credeţi că e posibilă, pe viitor, o unire între cele două mitropolii, despre care aţi declarat în presă? - Mi-am expus dorinţa ca societatea şi Biserica să fie integre şi nedezbinate. În numele consolidării poporului, nu vom căuta la lucruri minore, cum este denumirea limbii. Prietenia mea cu mulţi oameni nu se ştirbeşte, dacă ei declară că-s români, iar eu zic că-s moldovean. Limba nu e un obstacol în ceea ce numim unitate. În numele sfintei unităţi, sunt gata la multe, deşi, la moment, nu văd posibilitatea unei uniri. Sper, însă, că vor fi auzite rugăciunile acestui popor, care, până la urmă, va rămâne unit în graniţele sale de astăzi – mă refer la poporul RM. Atunci vom fi o singură mitropolie. Nu este temei să se dubleze funcţiile mitropoliilor, căci între ele nu este altă deosebire decât aceea că una depinde mai mult, iar alta mai puţin de mendrele politicienilor.- Adică, recunoaşteţi şi implicarea MM în politică?- Nu în aceeaşi măsură. Pe mine nu mă joacă politicienii. Aceasta este biserica unde am pus jurământ de fidelitate până la ultima mea suflare şi îmi pare rău de fraţii mei slujitori, care s-au lăsat cumpăraţi de politicieni în detrimentul unităţii bisericeşti şi statale. Ei au şi introdus în Biserică politica statului contemporan român – de înghiţire a RM. - Realitatea ne arată că moldovenii vor să fie „înghiţiţi” – aproape toţi solicită cetăţenie română…- Moldovenii vor cetăţenia pentru paşaport, care le permite să se deplaseze liber prin Europa. Nu vă pot, domnilor, înţelege! Uitaţi-vă la albanezii care au intrat pe nepoftite în Kosovo şi rup această bucăţică de pământ, dorind s-o aibă independentă, liberă şi suverană, iar noi, recunoscuţi de marea majoritate a statelor, vrem să ne lipsim de independenţă. Eu vreau să mă simt bine în ţara mea şi sunt sigur că suntem capabili să dirijăm acest pământ. Domnule, RM nu este doar ţara dumitale – e şi ţara mea. Şi dacă eu vreau independenţă şi suveranitate, iar tu nu vrei, atunci să nu dăm buzna în casă fără să întrebăm, ci să punem problema la discuţie cu poporul, printr-un referendum.- Vă mulţumesc pentru interviu.  http://www.timpul.md/Article.asp?idIssue=703&idRubric=7259&idArticle=16774 

Nordul fără episcopEpiscopia de Edineţ şi Briceni încă nu are episcop, deşi a trecut mai mult de un an de la decesul tragic şi plin de mister al PS Dorimedont. În tot acest timp, clericii din nord l-au prevenit pe Mitropolit că ar putea trece la Mitropolia Basarabiei, dacă le va fi numit alt episcop, în afară de fratele regretatului PS Dorimedont, egumenul Hariton (Cecan), vieţuitor la Lavra „Sf. Serghie” din Serghiev Posad (Rusia).Pavel PăduraruRecent, însă, Mitropolitul a declarat că egumenul Hariton refuză cinstea de episcop şi nici nu răspunde invitaţiilor sale de a veni în Moldova. Ulterior, unii preoţi se declarau îngrijoraţi că ÎPS Vladimir l-ar pregăti, în culise, pentru hirotonire ca episcop de nord pe arhimandritul Filaret, stareţul Mănăstirii Căpriana, care, alaltăieri, a împlinit 30 de ani. Pe de altă parte, întrebat de noi când va fi numit noul episcop de nord, protoiereul Vadim Cheibaş, secretarul Mitropoliei Moldovei, s-a mirat: „Oau, se reîmprospătează problema?”, după care ne-a spus că, într-adevăr, egumenul Hariton nu mai vrea să vină în Moldova, iar subiectul noului episcop de Edineţ şi Briceni nu se mai discută. „Lucrurile merg, bisericile se sfinţesc, preoţii se numesc, hirotonii se săvârşesc. Din câte ştiu, pentru nord nu există nicio candidatură”, a remarcat secretarul mitropolitan. Săptămâna aceasta, însă, Episcopia de Edineţ şi Briceni l-a propus pentru cinstea de episcop pe părintele Damian (Burlacu), stareţul Mănăstirii Zăbriceni. Încercând să aflăm de ce, totuşi, refuză să devină episcop în Moldova, l-am contactat telefonic pe egumenul Hariton. Am aflat, astfel, că lucrurile nu stau chiar aşa cum susţine Mitropolia Moldovei.- Părinte Hariton, Mitropolitul Vladimir spune că nu mai vreţi să fiţi episcop la Edineţ.- Să nu-l ascultaţi pe Mitropolit, că el nu m-a telefonat niciodată. M-a chemat doar prin consilierii de la Edineţ, dându-le de înţeles că episcopii Petru şi Marchel sunt contra mea. Şi atunci, m-am gândit: să mă pornesc eu – călugăr la mănăstire de 20 de ani – în Moldova, pentru ca episcopii să-şi bată joc de mine? Eu doar nu voi fi acceptat cu niciun preţ ca episcop în Moldova. Ei caută să se răzbune pe mine pentru fratele meu, împotriva căruia au luptat până l-au văzut mort, cerând Patriarhului să-l trimită în Rusia. Doar şi Voronin a spus: „Am scăpat de un Dorimedont şi nu avem nevoie de altul”. Am aflat că, la recenta decernare a premiului oferit de Patriarhia rusă lui Voronin, Mitropolitul a înaintat alţi candidaţi.- De ce ÎPS Vladimir nu a propus pe altcineva până acum?- El s-a temut ca Patriarhul să nu mă propună episcop, iar acum a profitat de momentul decorării lui Voronin. Venind cu preşedintele la Moscova, Mitropolitul l-a lăudat, după care au înaintat patru candidaţi la episcopie pentru Moldova. Din câte ştiu, Patriarhul şi-a dat acordul. - De ce credeţi că nu aveţi nicio şansă de a fi ales, dacă, totuşi, aţi fost invitat în Moldova?- Ei vor să mă aibă în faţă, ca să afle cât mai multe lucruri despre mine şi despre fratele meu. Dacă vin în Moldova, am să fiu atacat cu întrebări, după care au să voteze contra mea. Ca apoi Mitropolitul să zică: „Părinte, eu am vrut să fiţi ales, dar nu pot merge contra episcopilor”. Astfel, aş fi stârnit doar bârfe, iar Mitropolitul ar fi rămas curat – iată, mi-a intrat în voie, m-a invitat, dar… n-am fost ales. Dacă sunt convins de aceasta, de ce să vin?- Mitropolia e contra Dvs. pentru că sunteţi fratele PS Dorimedont?- Cred că doar asta e cauza. Ei ştiu cum a fost Stăpânul Dorimedont, care nu era de acord cu multe lucruri propuse la Sinod. Iată de ce, când ştiau că o să se pronunţe împotrivă, nici nu-l invitau pe fratele meu la şedinţe – ca, de exemplu, în cazul alegerii episcopului Petru. Dacă mergi împotriva lor, eşti vrăjmaşul lor. Dacă eşti cu ei şi le accepţi legile, participi la fărădelege, aşa că mai bine nu te băga. - Totuşi, timp de un an, preoţii din nord şi-au pus speranţa în Dvs… - Ei abia acum au înţeles unele lucruri. Dacă ar fi vrut să mă numească în locul fratelui meu, Mitropolitul mi-ar fi propus aceasta la înmormântarea PS Dorimedont. Dar, atunci el şi episcopii nici nu m-au observat. Eram alături de ei, dar parcă nu mă vedeau. Apoi, peste jumătate de an de tăcere, Mitropolitul le spune consilierilor de la Edineţ: „Chemaţi-l pe părintele Hariton, că vreau să-l numesc secretar la Edineţ”. Preoţii i-au răspuns că au nevoie de arhiereu, dar nu de secretar. Şi el a tăcut din nou, fiindcă nu ştia ce planuri are Patriarhul… În Biserica din Moldova e o situaţie foarte critică, iar dacă Patriarhul îi va hirotoni episcopi şi pe cei propuşi de Mitropolit, Doamne fereşte! De aceea zic: fraţilor, să ne rugăm cu toţii ca Domnul să facă aşa cum ştie El.  

 Pavel Păduraru Anul trecut, în această dimineaţă, Episcopul Dorimedont a fost adus de la Donduşeni la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, după ce seara nimerise în accidentul care i-a curmat apoi viaţa. Deşi ministrul Ababii şi premierul Tarlev încercaseră să-i vină în ajutor, ordonând INN să facă tot posibilul pentru a-l salva, medicii de aici i-au cerut Episcopului poliţa de asigurare… Degrabă se va împlini un an de când justiţia îi încriminează vina pentru moartea Episcopului călugărului Ioanichie, iar rudele regretatului roagă INN să le elibereze copia dosarului medical al acestuia. De un an, ÎPS Vladimir evită orice contact cu presa în această privinţă. Tot de un an, biserica noastră nu mai are un păstor care să le spună comuniştilor în faţă să se lase de dracul şi în faţa căruia lui Voronin să-i fie teamă să batjocorească numele Mântuitorului. 

  Mănăstirea nu reprezintă doar nişte ziduri şi cărămizi. Acesta este un loc tainic, un loc de alinare a sufletului, un loc de contemplaţie şi rugăciune, un loc mistic atât pentru vieţuitori, cât şi pentru vizitatori. Cu toţii ştim ce importanţă a avut şi are în continuare biserica în viaţa societăţii. Anume această instituţie a reuşit pe parcursul veacurilor să marcheze mentalitatea oamenilor. De aceea am şi ales să abordez tema renaşterii unei instituţii bisericeşti.
Poate apare fireasca întrebare – de ce anume Mănăstirea Noul-Neamţ, şi nu Mănăstirea Căpriana sau Saharna, sau orice alt locaş sfânt din ţară? Răspunsul e simplu – Mănăstirea de la Chiţcani este cea mai mare de pe teritoriul Republicii Moldova, are cea mai numeroasă obşte monahală şi este singura mănăstire care aminteşte de trecutul istoric şi care se află pe teritoriul ocupat de separatişti, ceea ce face destul de dificilă vizitarea ei, dar care nu-i poate opri, totuşi pe pelerini să-şi dorească să o revadă.
Mănăstirea prezintă un mare interes istoric, artistic şi peisagistic. Despre locurile pitoreşti din împrejurimile mănăstirii a scris Visarion Puiu (1919), Mihail Sadoveanu (1919), Ştefan Ciobanu (1926) ş. a.
Mănăstirea Noul-Neamţ este situată în judeţul Tighina, pe malul fluviului Nistru, cu 10 km mai jos de or. Tighina, lângă satul Chiţcani, în preajma estuarului de vărsare a Botnei în fluviul Nistru. Este plasată pe un minunat platou în formă de peninsulă, creată de apele Nistrului şi înconjurată din trei părţi de apele lui.
În faţă de înalţă o clopotniţă de 5 niveluri, urmată de turlele bisericilor şi chiliile albe ce contrastează vara cu verdeaţa abundentă a grădinilor, pădurilor şi viilor din împrejurimi. Mănăstirea Noul-Neamţ şi-a luat denumirea de la vechea lavră din dreapta Prutului, adică de la Mănăstirea Neamţ, fiind considerată metoc al acesteia. Întrucât ea a fost întemeiată pe una din moşiile de la Chiţcani, se mai numeşte Mănăstirea Chiţcani .Capitolul I. ÎNFIINŢAREA MĂNĂSTIRII NOUL-NEAMŢ

Ştefan cel Mare, domnul Ţării Moldovei (1457–1504), a înfiinţat în decursul vieţii sale multe locaşuri sfinte, fiind considerat printre cei mai mari ctitori dintre domnitorii români. Neînfricatul „atlet al lui Hristos” a înţeles cât de important este acest lucru – ctitoria unui locaş sfânt. Mănăstirile serveau nu doar ca locaşuri de rugăciune, ci şi ca cetăţi, având pereţi groşi şi ziduri de 4–5 m. În acelaşi timp, ele erau centre de cultură şi artă, practic fiecare mănăstire având câte o şcoală. Unii boieri îşi dădeau fiii aici pentru a face carte. Asemenea tradiţii au existat şi până la Ştefan cel Mare şi au continuat şi după el, fiecare voievod ctitorind cel puţin o biserică.
În ziua de 31 august 1429, domnul Ţării Moldovei Alexandru cel Bun (1399–1433) face o danie Mănăstirii Neamţ locul numit Zagora şi prisaca lui. Iată ce era scris în hrisovul domnului întocmit în slavoneşte:
„Cu mila lui Dumnezeu noi, Alexandru Voievod Domn al pământului Moldovei, facem înştiinţare cu această carte a noastră, tuturor care o vor vedea sau cetindu-se o vor auzi cum că ne-am îndemnat, pentru a noastră sănătate şi pentru a noastră mântuire am dat mănăstirii de la Neamţu Înălţării lui Hristos ozerul şi prisaca de la Zagora Uric cu tot venitul ce va fi a lor pentru acela câte care vor trimite de la Mănăstirea Neamţului; ori după peşte sau după miere sau după care lucruri ori şi când de la dânşii nicăiure să nu le ia nimic la a noastră mare hăzna, iar care ar voi să ia de la dânşii vama sau fie oricând, la orice vreme, una ca acela să fie blestemat de Domnul Dumnezeu şi de Preacurata lui Maică şi de toţi sfinţii. Amin”. S-au scris în anul 6937, august 31 (1429) .
Acest ţinut al Zagorei includea şi moşia Chiţcani, lucru confirmat de Petru Aron, la cea de a treia domnie a sa (mai 1455 – aprilie 1457), la 1 martie 1456, când emite un alt hrisov, în care întăreşte cuvintele tatălui său Alexandru cel Bun. Petru Rareş, la 15 martie …, confirmă vechile danii, adăugând satul Copanca. Aceasta este cea mai clară dovadă a faptului că localitatea Chiţcani şis atele din preajmă sunt româneşti (subl. n.), toate teoriile privind originea rusească sau „transnistrean㔠a acestor ţinuturi spulberându-se.
În 1593, aceste moşii şi cetatea Tighina au fost ocupate de turci, astfel că ele nu mai aparţineau Mănăstirii Neamţ. Turcii au stăpânit aceste pământuri până în 1770, când ruşii, în urma războiului ruso-turc din anii 1768–1774, eliberează teritoriul ocupat de otomani, care fug peste Dunăre. Mănăstirea Neamţ încearcă să reobţină de la autorităţile ruse vechile moşii Chiţcani şi Copanca. Cu mare efort, abia la 26 iunie 1774, Mănăstirea Neamţ îşi redobândeşte pământurile, dar pentru foarte puţin timp, căci la 21 iulie 1774 moşia recăpătată se pomeni iarăşi sub tutela semilunii.
În 1806, când izbucni cel de-al şaptelea război ruso-turc, trupele ruseşti invadează Moldova. Mănăstirea Neamţ a făcut din nou un demers către autorităţile ruseşti, dar fără izbândă. În 1812, teritoriul dintre Prut şi Nistru este răpit de autorităţile ţariste şi denumit ulterior Basarabia.
Şi după acest an tragic în istoria poporului român, 1812, Mănăstirea Neamţ a continuat să insiste pentru retrocedarea vechilor moşii Copanca şi Chiţcani. Autorităţile ţariste au propus bani în schimbul moşiei, dar mănăstirea nu a acceptat. Abia la 18 noiembrie 1860 ţarul restituie vechile moşii lavrei Neamţ.Reformele lui Al. I. Cuza
Dacă Ştefan cel Mare a fost canonizat de biserică, fiind numit „Mare şi Sfânt” încă în timpul vieţii. altfel stau lucrurile cu ultimul domnitor al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza.
Cunoscut ca autor al Unirii Principatelor Române, Cuza-Vodă rămâne o personalitate destul de controversată, fiind condamnat de Biserică pentru modificările pe care le-a introdus.
În afară de faptul că a secularizat moşiile mănăstireşti, Cuza a avut intenţia de a aboli monahismul, în călugărie urmând să fie primite doar persoanele trecute de 60 de ani. Cuza, de asemenea, a schimbat o mare parte din episcopii care nu erau pe placul său.
Iată cum s-a petrecut secularizarea averilor la Mănăstirea Neamţ. La 12 iunie 1859, membrii comisiei speciale, însoţiţi de jandarmi, au sosit la mănăstire cu scopul de a confisca moşiile. Dând dispoziţie să fie adunaţi în trapeză toţi călugării, membrii comisiei aduc la cunoştinţă decretul domnitorului. Stareţul Gherasim s-a împotrivit cu îndrăzneală, însă acţiunea lui a fost zadarnică. Averea a fost inventariată şi vândută prin mezat pe la iarmaroace. „Produsul vânzării, efectuate în condiţii deplorabile, a fost de peste 50.000 de galbeni” .
Arhimandritul Gurie zicea: „Aceasta n-a fost vânzare, ci bătaie de joc şi tâlhărie: vitele erau vândute pe un preţ de nimic” . Membrii comisiei nu s-au mulţumit doar cu atât, ci au dat dispoziţia ca pe viitor să nu se mai oficieze Serviciul divin în limba slavonă. Mai mult decât atât, la 18 octombrie 1859 au luat din strană toate cărţile în limba slavonă şi le-au închis în bibliotecă. De asemenea, „Comisia interzicea oficierea slujbelor în cinstea sfinţilor ruşi şi pomenirea lor” .
Anume această acţiune a dezamăgit mult Imperiul Rus, care vedea în secularizarea bisericilor spulberarea celei mai puternice arme de rusificare a Principatelor Unit. Lucrarea întreprinsă de membrii comisiei i-a întristat extrem de mul tpe călugării de la Neamţ, cu atât mai mult că aceştia aveau o deosebită evlavie faţă de sfinţii ruşi.
Sfântul Paisie Velicicovschi, de origine rus, stareţul Mănăstirii Neamţ (1779–1897), era foarte mult cinstit de călugării nemţeni, egumenul lor lăsându-le pravila de a săvârşi slujbele divine în 2 limbi: română şi slavă. Acum, însă, monahii trebuiau să renunţe la Sfântul Paisie, la pravilele lăsate de el.Migrarea călugărilor de la Neamţ în Basarabia
Nemaiputând îndura asemenea lucruri, o parte din obşte, împreună cu duhovnicul Andronic Popovice, trec Prutul la 1 octombrie 1861 şi se stabilesc în Basarabia, pe una dintre moşiile Mănăstirii Neamţ, şi anume la Nemţeni.
În continuare ieromonahul Teofan încearcă din răsputeri să obţină satele Chiţcani şi Copanca pentru a construi acolo o mănăstire de călugări. Astfel că acesta lansează o propunere către arhiepiscopul Chişinăului şi al Hotinului, Antonie Şakotov, la 26 mai 1862, cu rugămintea de a susţine ideea înfiinţării unei noi mănăstiri pe una din moşiile ce aparţin lavrei. Între timp, călugării au fost cazaţi în Nemţeni, unde li se permitea să săvârşească sfânta liturghie în biserica Sf. Ioan Gură de Aur. După ce preotul Teofil, la 3 octombrie 1863, a intrat în posesia moşiilor mănăstirii Neamţ, el pleacă la Nemţeni, pentru a-ţi aduce pe călugări la Chiţcani. Totuşi, călugării de la Neamţ nu aveau dreptul să-şi construiască mănăstirea. Abia la 13 ianuarie 1864 ţarul Alexandru al II-lea emite un ucaz, prin care călugărilor li se acordă dreptul de a înfiinţa pe moşiile Copanca şi Chiţcani o mănăstire nouă pentru fraţii de la vechea lavră Neamţ. Astfel şi-a început existenţa Mănăstirea Sfintei Înălţări Noul-Neamţ, care a devenit

„fiica Neamţului din Carpaţii Moldovei vechi” (Ştefan Berechet) .Capitolul II. MĂNĂSTIREA NOUL-NEAMŢ
DE LA ÎNFIINŢARE PÂNĂ LA MAREA UNIRE (1918)

Cea mai veche dintre cele 4 biserici este biserica parohial㠄Sf. Nicolae”, construită între anii 1830–1834, în tradiţiile stilului arhitectural moldovenesc tardiv (sec. XVIII). Până în anul 1867, când s-au finisat lucrările de construcţie a catedralei „Sfânta Î nălţare”, biserica „Sf. Nicolae” a îndeplinit rolul de catedrală. Clădirea catedralei mănăstirii a fost construită între 1867–1878.
Biserica „Sfânta Cruce” e înălţată în anul 1885. La sfârşitul sec. XIX a fost ridicată o clopotniţă cu 5 niveluri, construită de renumitul arhitect basarabean Alexandru Bernardazzi. Tot din această perioadă datează şi biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Mănăstirea avea 502 ha de pământ, livezi, vii, grădini şi stupină.
În primul an de la înfiinţarea mănăstirii, obştea a construit un corp de chilii ce consta din 19 încăperi, câteva fiind destinate pentru bucătărie şi trapeză. La acea vreme, obştea nu avea o biserică a ei. Biserica „Sf. Nicolae” din satul Chiţcani trece în posesia mănăstirii în 1865, în urma testamentului lăsat de ctitorul acestui lăcaş Andrei Glotea. Dar fiindcă această biserică era prea mică pentru obşte, se hotărăşte zidirea unei noi biserici. Aici apar anumite greutăţi.
Încă în 1863, o parte din chiţcăneni nu fusese deloc încântaţi de construirea unei mănăstiri în satul or, căci astfel ei erau nevoiţi să se mute în altă localitate. Văzând egumenul Teofan că nu poate rezolva problema, cere ajutorul autorităţilor. În 1870, guvernatorul Basarabiei Ghengardt, vine la mănăstire cu scopul de a-io convinge pe săteni să se strămute din viitoarea curte a mănăstirii, aceştia însă s-au împotrivit cu înverşunare. „Întorcându-se la Chişinău, guvernatorul a trimis la Chiţcani două campanii de soldaţi, care i-au strămutat pe săteni, distrugând casele celor încăpăţânaţi” .
Construcţia bisericii mari a început cu mare avânt. La 1 septembrie 1870 a început săparea fundamentului, iar finisarea a fost destul de anevoioasă.
Pentru construcţia locaşului nu erau prevăzuţi bani, aşa că egumenul Teofan se adresează cu o cerere către Ministerul Afacerilor Externe, prin care solicită să fie amortizate datoriile. Ministerul refuză, ba mai mult, îl găseşte vinovat pentru încălcări financiare pe egumen. Teofan Cristea este destituit din funcţia de egumen, prin hotărârea Sinodului rus din 29 mai 1875. Văzând că numirea unui nou egumen întârzie, cei patru ieromonahi – Isaac, Sebastian, Andronic şi Antim, care deţineau conducerea obştii, fac un demers la arhiepiscopul Pavel ca să le acorde suma de 93013 ruble pentru construcţia gardului, a conductei de apă, clopotniţei şi bibliotecii.
Ministerul Afacerilor Externe a acordat suma de doar 20.000 ruble pentru zidirea gardului, care fusese terminat în 1882 (timp de un an). Teofan Cristea este numit, neoficial, egumen de către arhiepiscopul Pavel. Egumenul încearcă să colecteze bani pentru construcţia trapezei şi bolniţei (spitalului), plecând în acest scop la Sankt-Petersburg. Cererea lui e acceptată, însă starea sănătăţii nu-i mai permitea să continue lucrarea, el plecând la cele veşnice la 20 octombrie 1883.
Imediat după înfiinţarea mănăstirii în 1864, aceasta a căpătat o importanţă pentru Basarabia, dovadă servind acţiunile întreprinse de egumenul Teofan, care depune mari eforturi pentru a construi una din cele mai mari biserici ale Basarabiei, la acea vreme, biserica „Înălţarea Domnului”. De asemenea, observăm relaţiile pe care le are acest aşezământ monahal cu alte Biserici ale lumii. În 1866, patriarhul Ierusalimului Chiril dăruieşte Mănăstirii Noul-Neamş o părticică din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Hristos şi un fragment din Sfânta Piatră. De asemenea, patriarhul dăruieşte o parte din moaştele Sfinţilor Haralampie şi Modest. Un alt patriarh, cel al Constantinopolului, Ioachim al III-lea, dăruieşte mănăstirii fragmente din moaştele Sf. Apostol Filip şi cei 20 de mii de mucenici ucişi în Nicoruidia. Prin aceste acte de donaţie înţelegem comuniunea strânsă între Mănăstirea Noul-Neamţ şi Patriarhiile de la Ierusalim şi Constantinopol, care dintru începutul existenţei Mănăstirii Noul-Neamţ au remarcat osârdia, cu care se rugau şi lucrau monahii la noua lavră.
Scriitorul şi publicistul român Zamfir Arbore (1848–1933) vizitează Mănăstirea Noul-Neamţ în 1881. Fiind impresionat de acest aşezământ, el descrie cu multă afecţiune mănăstirea. O puternică impresie i-au lăsat anume slujbele care se ţineau aici, fiind foarte lungi, după tipicul athonit.
O urmă de neuitat i-a lăsat-o egumenul Teofan: „vorbeşte perfect limba moldovenească, pe care n-a stâlcit-o deloc cu cuvinte ruseşti, asemenea ştie limba nouă greacă, germana şi puţin ruseşte” . Egumenul Teofil îi descoperă lui Zamfir Arbore sentimentele sale: dacă mai demult se arăta un aprig partizan al protectoratului rusesc, mai târziu s-a convins că a greşit amarnic. Acest monah poate servi drept exemplu viu pentru mulţi dintre noi, care atât de mult ne dorim să se producă o schimbare în ţară prin aderarea sau sprijinul unui partid/organizaţii, în care ne punem toată speranţa, dar ajungem în cele din urmă să constatăm că s-a produs ceea la ce ne aşteptam cel mai puţin.
Deoarece Mănăstirea Noul-Neamţ era o „fiic㔠a vechii lavre Neamţ, alegerea stareţului nu se făcea direct de obştea mănăstirii, ci în conformitate cu regulile aprobate de ţar. La 13 ianuarie 1864, ţarul emite un ucaz, conform căruia „mănăstirea de la Chiţcani era în dependenţă de mitropolitul Moldovei, iar stareţul trebuia să fie ales de către toţi fraţii mănăstirii, având asentimentul lavrei Neamţ” . Ţarul Alexandru al III-lea face unele modificări, care le-au dat posibilitatea fraţilor de la mănăstirea în cauză să-şi aleagă stareţul fără a intra în contact cu lavra Neamţ şi mitropolitul Moldovei.
Toată obştea, în unanimitate, l-a ales pe ieromonahul Andronic în funcţia de egumen. El continuă lucrarea predecesorului său şi construieşte trapeze şi bolniţa. La 15 aprilie 1890, la Chişinău, iermonahului i se conferă rangul de arhimandrit. Arhimandritul Andronic a lăsat bibliotecii de la Noul-Neamţ peste 60 de lucrări scrise de mâna sa. Printre ele: „Istoria pentru sfintele mănăstiri Neamţu şi Secu” în 10 volume, „Istoria pentru Mănăstirea Neamţu” în 2 volume. Lucrările sale, din păcate, nu s-au păstrat la mănăstire, căci, odată cu închiderea acestui locaş în 1962, întreaga bibliotecă a fost dusă la Arhiva Naţională a Moldovei, constituind un fond aparte (P–2119).
În „Catalogul Cărţilor Mănăstirii Noul-Neamţ”, se menţionează că în 1884, aici se aflau „2272 de cărţi tipărite în limbile: slavă, moldovenească, rusă, greacă ş. a.” .
După închiderea mănăstirii, cărţile şi manuscrisele aflate au nimerit în fondurile Arhivei de Stat, fiind inventariate 1199 de cărţi, cu mult mai puţine decât în 1938, când fondul respectiv era alcătuit din 2408 tipărituri .Stareţul Gherman
După moartea arhimandritului Andronic, călugării îl aleg în calitate de egumen pe ieromonahul Gherman. Preluând toiagul stăreţiei, la 6 noiembrie 1893, el conduce obştea mănăstirii timp de 27 de ani. Îşi începe activitatea cu ridicarea a două corpuri de chilii Prin strădania sa e zidită biserica de iarn㠄Adormirea Maicii Domnului”. CU câteva luni înainte de sfinţirea ei, în ziua de 8 mai 1905, e ridicat la rangul de arhimandrit.
Doi ani mai târziu, în 1907, stareţul Gherman a înaintat o propunere Sinodului şi Ministerului Afacerilor Externe, prin care cerea acordarea unei sume de 12500 de ruble anual şi â, pe deasupra, ajutor în valoare de 100.000 de ruble pentru înălţarea clopotniţei. Deşi în acea vreme Rusia traversa o perioadă destul de tulbure, ţarul a acceptat ambele demersuri, semnând la 1 mai „De acord”.
Ridicarea clopotniţei a început în 1912, iar pe la 1914 ea era aproape finisată. Problemele au apărut odată cu începutul Primului Război Mondial. Clopotniţa era construită din 6 etaje, înălţimea totală fiind de 60 m şi având 12 clopote cu greutatea de 16 000 kg, cel principal având 8688 kg. În prezent această clopotniţă este cea mai mare de pe teritoriul Republicii Moldova şi reprezintă, probabil, cel mai atractiv punct turistic al acestei instituţii monahale. Odată cu începerea războiului au fost mobilizaţi 47 de fraţi (27 iulie 1914), iar peste 14 zile alţi 21 de fraţi.
Revoluţia bolşevică a avut urmări şi asupra Mănăstirii Noul-Neamţ. Populaţia a înţeles că în ţară e „libertate deplin㔠şi că poţi jefui şi risipi fără milă averea străină. În ziua de 16 decembrie 1917 locuitorii din satele Chiţcani şi Copanca au furat 600 de oi, 40 de vite cornute, 50 de porci, 1500 de păsări, cartofi, porumb” .Capitolul III. MĂNĂSTIREA NOUL-NEAMŢ DIN PERIOADA
INTERBELICĂ PÂNĂ LA ÎNCHIDEREA EI ÎN 1962

După ce arhimandritul Gherman îşi dă demisia în 1920, cârma obştei este încredinţată protosinghelului Hrisant. În 1926, după expropriere, mănăstirii i-au fost lăsate 50 de ha teren arabil, 35 de ha de fâneţe, grădini şi livezi. Veniturile erau distribuite egal între Mănăstirea Neamţ şi Mănăstirea Noul-Neamţ. După 9 ani de conducere, arhimandritul Hrisant demisionează în 1929. Toiagul stăreţiei este preluat de arhimandritul Melchisedec, care s-a aflat la cârma mănăstirii până la 1 august 1936, când a fost rânduit stareţ la Mănăstirea Neamţ, fiind înlocuit de ieromonahul Axinte. De remarcat că o bună parte dintre monahi (în 1936 numărul lor era de circa 100), aveau studii superioare obţinute la cele mai prestigioase universităţi ale Europei. Astfel, protosinghelul Petru a absolvit Academia Teologică din Chişinău şi Universitatea din Strasbourg (Franţa), unde a susţinut teza de doctor. Ieromonahul Benedict, de asemenea, a făcut studiile la Chişinău şi Strasbourg. Monahul Teofan a absolvit Academia din Bucureşti.
De remarcat că primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, a fost strănepotul călugărului Teofan Cristea. Soborul mănăstirii a adresat o rugăminte de a numi mănăstirea în cinstea Preafericirii Sale.
Patriarhul aprobă cererea vieţuitorilor de la Noul-Neamţ.
Mănăstirea a avut multe de îndurat în anii celui de-al Doilea Război Mondial. La 15 mai 1942, stareţul Axinte raporta Arhiepiscopiei Chişinăului următoarele: „Biserica Înălţarea Domnului arsă de bombardament de Soviete încă de anul trecut este complet descoperită, aşa că ploile, soarele şi mai cu seamă gerul din iarna ce a trecut slăbesc zidurile” .
Din discuţiile cu ierodiaconul Alexie de la Mănăstirea Noul-Neamţ am aflat că atunci când se retrăgeau trupele sovietice în 1942, persoana care a bombaradt biserica a ridicat capul să vadă dacă a nimerit ţinta şi în acelaşi moment a fost ucisă de forţele inamice.
Lucrările de reconstrucţie a bisericii urmau să fie executat de arhitectul Alexandru Gengan, din serviciul tehnic al Primăriei or. Tighina.
După război, stareţul Axintie Mnteanu este deportat în lagărele sovietice, de unde nu mai revine. Au fost deportaţi şi alţi călugări, mănăstirea urma însă să funcţioneze, fiind închisă printre ultimele, în 1962.
Funcţia de stareţ e preluată de protoiereul şi viitorul arhimandrit Filadelf. Înalt Prea Sfinţitul Nectarie, episcopul Chişinăului şi al Moldovei, îi cere ca limba de slujire în biserică să fie slavona. Stareţul îi răspunde cu amabilitate: „Vin a vă raporta următoarele referitor la propunerea Înalt Preasfinţiei Voastre, care aţi făcut prezentarea ieromonahului Gudiil Ciobanu. Sfinţia Sa este grav bolnav de picioare şi nu poate îndeplini ascultarea care aţi propus-o Înalt Preasfinţia Voastră. Un alt ieromonah care să ştie a săvârşi Sfânta slujbă în slavonă nu există în Mănăstirea Chiţcani” .
Astfel, ieromonahul egumen Filadelf este înlocuit în 1950 cu stareţul Iason, care venise de la Mănăstirea Dobruja, însă cârma de stareţ îi este încredinţată doar pentru un an. Un an mai târziu, egumenul Iosif de la Mănăstirea Suruceni este însărcinat cu această funcţie. În anul 1956 biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost repictată, această reparaţie costând un milion de ruble. Odată cu închiderea sfântului lcoaş, aceste biserici, picturile de mare preţ, odoarele şi toată averea vor fi distruse.
La 1 ianuarie 1960 în mănăstire vieţuiau 109 călugări, dintre care un episcop, Ioan Speranski, refugiat de la Mănăstirea Krasnoiarsk; doi arhimandriţi, 12 egumeni, 34 de ieromonahi, 9 ierodaiconi şi 20 de ucenici (fraţi).
O bună parte din călugări erau veniţi de la Mănăstirile Suruceni, Dobruja, Hârjauca şi alte mănăstiri închise la acea vreme.Capitolul IV. MĂNĂSTIREA NOUL-NEAMŢ DE LA
ÎNCHIDERE PÂNĂ LA REDESCHIDEREA EI ÎN 1990

–XIX.
La numai 20 de ani de la întemeierea mănăstirii, biblioteca acesteia număra 146 de manuscrise de limbă română şi slavă şi 2272 de cărţi tipărite în limbile: slavă, română, rusă, greacă etc.
În anii 1945–1958, după ce un şir de aşezăminte monahale au fost închise, biblioteca mănăstirii Noul-Neamţ s-a completat cu unele manuscrise de la mănăstirile Curchi, Suruceni etc.
După închiderea mănăstirii, biblioteca şi arhiva au fost duse spre păstrare la Arhiva Naţională a Moldovei, constituind un fond aparte. Crucile de pe biserici au fost dărâmate, picturile distruse complet. Ierodiaconul Alexie mi-a relatat că, în timp ce comuniştii se străduiau să doboare crucea de pe biserica de vară, trosul a căzut jos şi a lovit cu putere persoanele ce săvârşeau această fărădelege. Unul a murit imediat, iar celălalt şi-a dat sufletul la spital peste o zi. Din 1964, o parte din ansamblul monastic a fost transformat în spital TBC. Biserica de iarn㠄Adormirea Maicii Domnului” a servit drept depozit pentru medicamente. Clopotniţa a fost transformată în muzeu al gloriei militare. La intrarea în clopotniţă a fost pusă o inscripţie: „Mănăstirea Chiţcani. Monument de arhitectură din sec. XIX. Ocrotit de Stat.” Aceast㠄ocrotire” mai curând poate fi considerată o distrugere, întrucât la redeschiderea mănăstirii, aici s-au găsit doar ruine. Douăzeci şi opt de ani mănăstirea a îndurat aceast㠄ocrotire de stat”, şi nu doar Noul-Neamţ, ci toate mănăstirile şi schiturile basarabene, cu excepţia mănăstirii de maici de la Japca.Capitolul V. RENAŞTEREA MĂNĂSTIRII NOUL-NEAMŢ