Episcop Dorimedont

 l Neurochirurgul Eduard Eftodiev susţine că radiografia postoperatorie a Episcopului Dorimedont a fost efectuată la Chişinău şi că marea sa greşeală este că a trimis pelicula la Viena, fără să-i facă o copie. „De-aş avea copia, aş putea să demonstrez oricui că am făcut operaţia bine”, a declarat pentru TIMPUL dl Eftodiev. Iar Alexandru Anghel, şeful Secţiei terapie intensivă a Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie (INN), presupune că austriecii n-au putut citi radiografia din R. Moldova. l Profesorul Mihai Gavriliuc, prim-vicedirector al INN, care suna zilnic la Viena şi se interesa de starea ierarhului, ne-a spus că decesul acestuia a survenit în urma unei pneumonii şi că este o moarte firească după trauma pe care a suportat-o Preasfinţitul. „Asemenea pacienţi mor, de regulă, din cauza infecţiilor urinare sau respiratorii. El nu respira cu coşul pieptului, dar cu diafragma, care nu-i atât de abilă ca să ventileze plămânii. Astfel, orice microb din mediul înconjurător progresează”, ne spune dl Gavriliuc.l Pe de altă parte, Manuela Broutman, directorul companiei engleze „Kingsfield Management Limited”, ex-senatorul austriac Bernhard Turkseld şi omul de afaceri moldovean Victor Copiimulţi, care au organizat transportarea episcopului în Austria şi care au discutat cu profesorul Bernhard Hacker (medicul PS Dorimedont la Viena), declară că, la început, acesta i-a asigurat că ierarhul va rămâne în viaţă, fără să le garanteze că îşi va putea mişca braţele şi picioarele. Bernhard Turkseld susţine că, ulterior, la episcop s-a depistat o infecţie bacteriană, care n-a mai putut fi stopată şi care a avut consecinţe fatale. l „Noi îl doream viu. Nu ne interesa dacă Stăpânul îşi va mişca mâinile sau picioarele, pentru că nu era să-l lăsăm singur niciodată”, afirmă preotul Pavel Borşevschi. Ridicat la cele veşniceLa clinica vieneză „Lorenz Bohler”, arhiereul a fost internat şi cu ulceraţii în partea posterioară a capului şi în cea de jos a spatelui, care se formaseră din cauză că, la INN, a stat imobilizat în aceeaşi poziţie. În Austria, el n-a vorbit cu nimeni, aflându-se tot timpul intubat. Victor Copiimulţi a fost singurul moldovean care a putut să-l viziteze, pentru că fraţii suferindului n-au reuşit să-şi facă vizele pentru Austria în cele trei săptămâni de până la trecerea în nefiinţă a ierarhului. Copiimulţi afirmă că, intrând în salonul episcopului şi vorbindu-i, acesta îl auzea, privindu-l în ochi. El spune că PS Dorimedont începuse să-şi mişte pasiv degetele mâinii stângi, lucru confirmat şi în fişa de observaţie de la „Lorenz Bohler”. Cu o săptămână înainte de deces, la rugămintea egumenului Hariton, fratele episcopului, Preasfinţitul a fost vizitat de către Episcopul Ilarion, de Viena, care i-a făcut Sf. Maslu. Starea PS Dorimedont până în momentul decesului este descrisă în fişa de observaţie de la clinica austriacă: „După operaţie, la care i s-a făcut corporectomie totală a vertebrei cervicale C5 şi implantarea unei plăci ventrale, pacientul a fost internat în Secţia de terapie intensivă. A fost intubat şi ventilat artificial. Din primele examinări radiologice, s-au depistat opacităţi difuze, bilaterale, în regiunea medială şi insuficienţă renală, cu indicii creatininei şi ai ureei ridicaţi. Funcţia renală se îmbunătăţeşte treptat, în urma unei terapii infuzionale adecvate, iar funcţia pulmonară se înrăutăţeşte dramatic, în acelaşi timp. Deşi s-au efectuat multiple bronhoscopii, a fost administrat surfactant, starea plămânilor se înrăutăţeşte oricum, concomitent îmbunătăţindu-se indicii renali. După două săptămâni, plămânii devin mai denşi şi este necesară mărirea presiunii respiratorii, care conduce la insuficienţă respiratorie. În ultimele zile, se măreşte fracţia de oxigen, pentru a menţine saturaţia peste 90 la sută. La sfârşit, cedează şi funcţia renală”. Astfel, pe 31 decembrie 2006, la ora 9.25, „în rezultatul insuficienţei poliorganice”, după cum se arată în acelaşi document, Episcopul Dorimedont s-a despărţit de cele pământeşti…Menţionăm că după transportarea arhiereului la Viena, fraţii acestuia şi Episcopia de Edineţ şi Briceni au făcut un apel către credincioşi ca să strângă bani pentru tratamentul ulterior al ierarhului. S-au adunat 30 mii de lei, care, după deces, au fost utilizaţi pentru achitarea restanţelor la salarii şi a altor datorii ale regretatului. Organizatorii acţiunii afirmă că Mitropolia nu a avut nicio contribuţie la aceasta.Îmbrăcat în straie arhiereştiGuvernul R. Moldova a plătit cheltuielile integrale pentru aducerea în ţară a corpului neînsufleţit al PS Dorimedont. Avionul din Chişinău a ajuns la Viena în dimineaţa zilei de 2 ianuarie 2007, avându-i la bord pe Copiimulţi şi preotul Andrei Sicrii – un prieten foarte apropiat al Preasfinţitului, care, deşi nu avea viză pentru Austria, a mers să-l întâmpine, în semn de respect, aşteptând sicriul în avion. Victor Copiimulţi i-a adus regretatului, de la Edineţ, straiele arhiereşti albe, care se poartă de Paşti, în care răposatul a fost îmbrăcat de către Episcopul Ilarion şi alţi călugări din Austria. Înainte de decolarea aeronavei spre Chişinău, Berhnard Turkseld a solicitat Ambasadei Moldovei de la Viena un act necesar pentru trecerea frontierei. „A fost singurul nostru contact cu ambasada moldavă”, ne spune uimit ex-senatorul. Turkseld a declarat pentru TIMPUL că, ulterior, la o recepţie de la Ambasada RM, la care fusese invitat şi el, ambasadorul se lăuda că, datorită lui, sicriul cu trupul PS Dorimedont a fost transportat la Chişinău.Înainte de plecare, la aerogară, lui Victor Copiimulţi i-a fost înmânat pachetul cu actele de deces. El îşi aminteşte că a răsfoit prin mapă şi că aici erau vreo 12 foi, din care însă n-a putut să citească, pentru că erau în germană. Acasă…Potrivit mai multor preoţi din Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove (MCÎM), ÎPS Vladimir se lăuda mai târziu că pe PS Dorimedont l-au adus de la Viena el şi cu premierul Tarlev. Iar la ultimul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Alexii al II-lea i-a mulţumit Mitropolitului Vladimir pentru că a făcut tot posibilul pentru salvarea PS Dorimedont, iar Înaltpreasfinţitul a primit laudele „în tăcere şi cu smerenie”. În jurul orei 18, avionul a aterizat pe Aeroportul Chişinău. PS Dorimedont era aşteptat de un grup mare de preoţi şi creştini, printre care şi episcopii Anatolie, de Cahul şi Hânceşti, şi Iustinian, de Tiraspol şi Dubăsari (primul fiind numit, de către Mitropolie, drept responsabil de funeralii). Persoane prezente la ora aceea la aerogară spun că aici era o debandadă totală. Preotul Pavel Borşevschi, precum şi PS Anatolie, susţin că, la început, pentru întâmpinarea regretatului, s-a acceptat Sala VIP, apoi s-a anunţat că sicriul va fi scos prin Sala deputaţilor, iar când toată lumea a alergat încolo, li s-a spus că racla va fi scoasă pe poartă. Pe pista de decolare i s-a permis să treacă numai catafalcului, la volanul căruia se afla preotul Eugen Condrea, secretarul Seminarului Teologic din Chişinău, maşina aparţinându-i. La serviciile acestuia au apelat preotul Borşevschi şi deputatul Vasile Grozavu, deşi pr. Condrea afirmă că a primit şi o rugăminte specială din partea Mitropoliei. Victor Copiimulţi îşi aminteşte astfel momentul în care a coborât din avion: „Era noapte şi am văzut pe pistă mai mulţi bărbaţi. Am auzit, printre aceştia, o voce de femeie: „Băieţi, unde-s actele?”. I-am răspuns că-s la mine şi ea mi le-a cerut. Credeam că-i o vameşă şi i le-am dat. Pe urmă, nişte bărbaţi s-au apropiat de mine şi de părintele Andrei, ne-au rugat să urcăm într-o maşină şi ne-au scos din aeroport”.Aşteptat de MitropolitÎn acelaşi timp, la Catedrala mitropolitană din centrul capitalei, alte sute de credincioşi aşteptau să-şi ia rămas bun de la PS Dorimedont. Catafalcul cu trupul acestuia urma să fie dus la Catedrală, apoi la Eparhia de Nord, pe care a condus-o în ultimii ani. La 4 ianuarie, arhiereul trebuia să fie înmormântat la Mănăstirea Noul-Neamţ, pe care tot el a ridicat-o din ruine după prigoana bolşevică şi al cărei stareţ este fratele său, arhimandritul Paisie. Potrivit pr. Borşevschi, în momentul în care catafalcul se pregătea să meargă spre Catedrală, Episcopul Anatolie a fost sunat de către Vadim Cheibaş, secretarul Mitropolitului. „Cheibaş spunea că ar fi mai bine să plecăm direct la Edineţ, fiindcă e târziu. PS Anatolie mi-a spus că Vladâca Vladimir a zis să nu mai trecem pe la Catedrală”. Şi eu i-am spus: „Doamne fereşte! Dacă n-o să ne ducem, lumea n-o să ne ierte niciodată”. Doar biserica era arhiplină… Am reuşit să-l conving”, ne spune pr. Borşevschi. Sicriul a fost scos din catafalc în faţa clădirii guvernului, pe PMAN, şi purtat până la Clopotniţa Catedralei, unde racla fiind deschisă, episcopului i-a fost pusă pe cap mitra. Apoi, când sicriul a fost dus în Catedrală şi depus în faţa altarului, s-au deschis uşile împărăteşti şi a ieşit mai întâi ÎPS Vladimir, cu o batistă în mână, cu care îşi ştergea frecvent ochii, fiind urmat şi de Episcopul Petru (Musteaţă), cunoscut ca cel mai înverşunat oponent al regretatului. În cuvântul său de doliu, rostit în faţa creştinilor, Mitropolitul a remarcat: „Viaţa PS Dorimedont o cunoaştem cu toţii. Ea se ducea pentru înfrumuseţarea bisericii lui Hristos. Dar s-a întâmplat un eveniment tragic în biserica noastră ortodoxă. Vladâca se grăbea la slujbă, fiindcă iubea slujirea lui Dumnezeu. Şi, într-un accident rutier, a suferit grav. Ne-am rugat cu toţii ca Dumnezeu să-l păzească, dar ceea ce s-a întâmplat este în voia Domnului. Am crezut că, fiind dus peste hotarele ţării, vom reuşi să-i salvăm viaţa, dar Bunul Dumnezeu a binevoit să-l treacă întru împărăţia Sa”. Puţin mai târziu, pe site-ul Mitropoliei se spunea că „Mitropolitul s-a referit la viaţa şi activitatea acestui brav ierarh, aducând condoleanţe tuturor celor care l-au cunoscut, cinstit şi iubit”. Amintim că, fiind viu, PS Dorimedont se afla în dizgraţia totală a Mitropolitului…Printre persoanele care au venit la Catedrală în acea zi se numără prim-ministrul, şeful statului, alţi demnitari din diferite partide şi reprezentanţi ai ambelor mitropolii. Arhimandritul Paisie, fratele PS Dorimedont, îşi aminteşte că, după ce a sărutat mâna răposatului, preşedintele Voronin, trecând pe lângă el, i-a spus: “Ei ce, Paisie, ţine-te!”… Despărţindu-se de lume…În aceeaşi seară, catafalcul s-a deplasat la Edineţ, unde a rămas peste noapte. Despărţirea PS Dorimedont de enoriaşii săi din Nord i-a zguduit chiar şi pe colaboratorii poliţiei rutiere. „Aproape tot oraşul l-a petrecut de la Episcopie până la ieşirea din oraş. Şi aici, când urcau sicriul în catafalc, am cântat cu toţii: „Când a fost să moară Ştefan”. Plângeau şi copiii, şi poliţiştii, şi trecătorii… S-au oprit cu toţii din mers şi au început să cânte împreună cu noi”, îşi aminteşte diaconul Adrian Cotelea, secretarul Episcopiei de Nord. La Chiţcani, săpând groapa în care urma să fie înhumat răposatul, călugării de la „Noul-Neamţ” au descoperit moaştele cuviosului Isachie. Monahii consideră că, prin acest semn, Dumnezeu a arătat legătura dintre vechii şi noii stareţi ai mănăstirii. După extragerea moaştelor, groapa a fost astupată, iar PS Dorimedont, petrecut de câteva mii de oameni din RM, Ucraina, Rusia, România, Portugalia şi alte ţări, a fost înmormântat într-o bisericuţă de pe teritoriul mănăstirii, pe care tot el a construit-o. După înmormântare, blagocinul de Donduşeni, pr. Veaceslav Matiescu, care a mers în catafalc, alături de şofer, de la Edineţ până la Chiţcani, i-a transmis prot. Onufrie actele fratelui său. Din mapa de 12 foi, care a fost luată de la Copiimulţi în Aeroportul Chişinău rămaseră numai paşaportul naţional şi încă două foi, în care erau scrise datele despre naşterea şi moartea episcopului, fără a fi indicată cauza decesului. Blagocinul susţine că a primit actele de la pr. Condrea, care l-a rugat să le transmită rudelor regretatului. Uitat de MitropolitSingurul dintre apropiaţii regretatului care a fost invitat mai târziu la Mitropolie a fost arhidiaconul Ioanichie, şoferul maşinii în care regretatul a nimerit în accident la 5 decembrie, trecut. Potrivit arhidiaconului, Mitropolitul l-a întrebat cu ce ar putea să-l ajute. Călugărul a răspuns că nu are nevoie de nimic, dar a adăugat că, după părerea lui, moartea episcopului „nu e curată”. ÎPS Vladimir a tăcut, repetând aceeaşi întrebare: „Cu ce să te ajut? De ce ai nevoie?”. Arh. Ioanichie a refuzat totul şi a plecat. Curând, Mitropolia a lansat concursul pentru preluarea funcţiei de episcop de Edineţ şi Briceni – practică inedită în istoria Bisericii Ortodoxe, refuzând categoric să-l numească în locul fratelui său pe egumenul Hariton. La împlinirea celor 40 de zile de la deces, la mormântul episcopului n-a venit nici Mitropolitul, nici altcineva dintre episcopii moldoveni…Cauza decesului nu se cunoaşte…Timp de două luni după trecerea în nefiinţă a PS Dorimedont, rudele acestuia s-au adresat în mod repetat la Aerogară, solicitând celelalte acte din dosarul de la Viena, care dispăruseră. Angajaţii aeroportului declarau însă că habar nu au unde ar fi documentele respective. Prot. Onufrie a legalizat actul primit la Ministerul de Externe, după care a apelat a Oficiul Stării Civile. Astfel, în certificatul de deces al Episcopului Dorimedont nu este indicată cauza decesului. Viorica Popescu, specialist coordonator la Oficiul Stării Civile Chişinău, explică acest lucru astfel: „Ei ne-au prezentat numai certificatul de deces din Austria. Actul de deces, în care se indică, de regulă, cauza decesului, lipsea. De aceea n-am scris acest lucru nici în certificatul pe care l-am eliberat”. TIMPUL a încercat să investigheze modul în care au dispărut actele. Episcopul de Sud, Anatolie, ne-a spus că, deşi era responsabil de funeralii, n-a auzit nimic despre documentele răposatului. Leonid Banari, şeful Serviciului vamal al Aeroportului Chişinău, la fel ca şi Victor Manole, şeful Secţiei pasageri, ne-a spus că vama nu a avut acces la navă şi nici la actele Preasfinţitului. „Securitatea aeroportului n-a permis nimănui să meargă la avion”, a remarcat Manole. Banari susţine că unii angajaţi ai aeroportului vorbesc că cineva dintre medicii moldoveni ar fi fost cointeresat de dispariţia unor foi din pachetul de acte.Leonid Busuioc, agent al Serviciului „Aeroport Handling” la 2 ianuarie, ne-a spus că, de regulă, actele sunt luate de la însoţitoarea de bord de către ei sau de către angajaţii depozitului aeroportului, după care le transmit celorlalte servicii. „La această rută, însoţitoarea mi-a dat numai actul cu privire la încărcătura aeronavei, spunându-mi că actele pentru marfă lipsesc”, a declarat pentru TIMPUL Busuioc.Valentina Drăguţă, dispecerul depozitului din acea zi, a recunoscut că ea a fost femeia care a solicitat pachetul de documente de la Victor Copiimulţi. Drăguţă a declarat pentru TIMPUL: „Am cerut actele, ca să le transmit vameşilor. De regulă, eu primesc actele şi le dau persoanelor care vin să ia marfa de la depozit. De data aceasta, am fost anunţată că sicriul nu va trece pe la depozit şi, neştiind ce să fac cu ele, le-am dat şoferului catafalcului, pentru că numai el mai era acolo. L-am rugat să le transmită persoanelor care vor veni să întâmpine răposatul”. Trei răspunsuri ale pr. CondreaÎntrebat de TIMPUL, de trei ori, cum a primit actele şi ce a făcut cu ele, preotul Eugen Condrea ne-a răspuns de fiecare dată diferit. Primul răspuns al părintelui a fost: „Eu l-am luat pe Vladâca de la aeroport şi am pus actele la mine. Până la Chiţcani, a mers cu mine în maşină un preot de la Edineţ. La acela îs actele. După ce am trecut vama transnistreană, i le-am dat lui”. A doua oară, pr. Condrea ne-a spus că nu lui i s-au dat actele: „Ieşind cu maşina de pe pistă, în faţa aeroportului, când oamenii îşi luau rămas bun de la răposat, un stareţ de la Edineţ mi-a dat documentele şi eu le-am pus în maşină”. A treia oară, pr. Condrea ne-a explicat că un stareţ de la Edineţ a primit documentele şi tot acesta le-a pus în catafalc. Întrebat cine sunt aceşti stareţi, pr. Condrea ne-a spus că ei au mers cu el în catafalc, dar că nu ştie cum îi cheamă.Clericii care l-au însoţit pe pr. Condrea de la Aeroport până la Catedrală şi de aici până la Edineţ sunt ieromonahul Petru Pruteanu, rectorul Institutului Teologic de la Edineţ şi, respectiv, egumenul Patrocl de la Mănăstirea Rudi. Aceştia susţin că n-au văzut actele, crezând că sunt la fraţii regretatului. În schimb, pr. Veaceslav Matiescu, care a mers până la Chiţcani şi căruia pr. Condrea i-a transmis restul documentelor, menţionează că, urcându-se în maşină, la Edineţ, mapa cu acte stătea pe bancheta de lângă şofer. Menţionăm că ÎPS Vladimir şi Episcopul Petru (Musteaţă) n-au însoţit escorta funerară la Edineţ, ci au venit acolo a doua zi, când pr. Matiescu a găsit restul actelor în maşină… Unul dintre preoţii MCÎM a declarat, ulterior, pentru TIMPUL, că întâlnindu-se la o înmormântare cu pr. Condrea, acesta l-a întrebat: „Părinte, n-a fost la matale băiatul acela de la TIMPUL? Că mă bate unul de acolo la cap cu documentele lui Vladâca Dorimedont. Dar eu le-am dat pe toate lui Vladâca Vladimir”.Rusu îşi motivează refuzulÎn scurt timp, rudele PS Dorimedont au reuşit să facă rost de fişa de observaţie de la „Lorenz Bohler”. În schimb, INN refuză categoric să le elibereze copia dosarului medical de aici. Într-o scrisoare a dlui Ozea Rusu, directorul general al INN, către reprezentantul tatălui regretatului, se arată că accesul la informaţia respectivă este restricţionat, făcând trimitere la art. 4 pct. 2 şi la şi la art. 7 pct. 1 b) ale Legii cu privire la accesul la informaţie. Primul stipulează că accesul la informaţie poate fi supus restricţiilor „pentru motive specifice, ce corespund principiilor dreptului internaţional, inclusiv pentru apărarea securităţii naţionale sau vieţii private a persoanei”, iar al doilea presupune restricţii în vederea „protecţiei securităţii naţionale, ordinii publice, ocrotirii sănătăţii sau protecţiei moralei societăţii”. Totodată, academicianul Diomid Gherman, care lucrează la INN, consideră că Rusu refuză să dea rudelor copiile dosarului „pentru că a primit indicaţii de sus”. Pe de altă parte, preşedintele Voronin susţine că Ozea Rusu (care îi este şi cuscru), este obligat în faţa legii să facă acest lucru. Despre aceasta citiţi vinerea următoare. Pavel Păduraru, TIMPULInvestigaţia a fost efectuată cu susţinerea Centrului de Investigaţii Jurnalistice