Episcop Dorimedont

Pietrele din grădina Preasfinţitului Dorimedont (III)

Publicat în PS Dorimedont by dorimedont pe februarie 1st, 2008

„Vă interzic categoric să spuneţi cuiva sau să scrieţi în ziar că aţi fost la mine şi m-aţi întrebat despre Dorimedont. Întâlnirea noastră a fost privată. Fiţi atent, eu vorbesc cu binişorul - nimeni să nu ştie că aţi fost la mine şi că am vorbit despre Dorimedont!”. Acesta a fost răspunsul dlui Ozea Rusu, directorul general al Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie (INN), când i-am pus câteva întrebări despre cazul PS Dorimedont, care a fost internat aici în perioada 6-8 decembre 2006. Deşi, potrivit experţilor în neurochirurgie, trauma suportată de episcop în accidentul rutier produs pe şoseaua Donduşeni-Otaci, la 5 decembrie trecut, este fatală pentru viaţă în condiţiile medicinii noastre, conducerea INN refuză până astăzi să elibereze rudelor Preasfinţitului o copie a dosarului medical al acestuia. Nici promisiunile ministrului Ababii şi ale şefului statului, precum că Rusu se va conforma legislaţiei în vigoare şi va elibera copia dosarului, nu au putut schimba situaţia - din motive neînţelese, fişa medicală a PS Dorimedont este ascunsă în continuare de ochii părinţilor şi fraţilor săi.„Soarta îi era pecetluit㔄Pacientul va muri în patru-cinci ore. Chemaţi rudele şi apropiaţii, ca să-şi ia rămas bun de la el”, a fost concluzia medicilor de la INN după ce, în dimineaţa zilei de 6 decembrie, episcopului Dorimedont i s-a efectuat examenul tomografic. Acesta arată o fractură completă a vertebrei cervicale C5 şi luxaţia acesteia în măduva spinării. „Soarta episcopului a fost pecetluită în momentul impactului dintre gâtul său şi acoperişul automobilului, când s-a răsturnat maşina”, afirmă Grigore Zapuhlâh, profesor în neurochirurgie. Experţii din RM susţin că, în urma unei astfel de traume, un om poate trăi maximum două luni. „Există şi excepţii, dar dacă episcopul ar fi rămas în viaţă, corpul i-ar fi fost compus din două jumătăţi: mintea să lucreze, iar trupul să fie ca mort”, ne spune Eduard Eftodiev, şeful Secţiei neurotraumatologie a INN şi chirurgul care l-a operat pe PS Dorimedont. De aceeaşi părere sunt şi medicii legişti. Victor Odovenco, şeful Laboratorului investigaţii histologice al Centrului de Medicină Legală, ne-a spus că, de regulă, persoanele care suferă asemenea traumatisme mor din start, fără a ajunge în spital.La rugămintea lui Ozea Rusu, preotul Pavel Borşevschi i-a chemat pe cei trei fraţi ai episcopului (protoiereul Onufrie, arhimandritul Paisie şi egumenul Hariton) ca să-şi ceară iertare de la suferind. Preotul Borşevschi l-a spovedit, l-a împărtăşit şi i-a făcut Sf. Maslu. Potrivit celor prezenţi la faţa locului, după săvârşirea tainelor, ierarhul a început să-şi mişte slab mâna dreaptă. Rusu i-a invitat pe fraţii ierarhului în biroul său, explicându-le că PS Dorimedont nu are nicio şansă să supravieţuiască. Auzind acestea, arhimandritul Paisie şi-a pierdut cunoştinţa, iar egumenul Hariton a zis: „Să nădăjduim la Dumnezeu, dle Rusu!”.Prima operaţieDupă trecerea celor cinci ore promise, PS Dorimedont rămânând în viaţă, medicii INN au decis să-i facă, totuşi, o operaţie. „I-am spus dlui Rusu că trebuie să-l operăm, ca să nu fie scandal mai mare. Şi speram că poate îi vom găsi un fir de nerv viu, ce va putea să-l păstreze în viaţă, fiindcă în medicină doi plus doi nu fac întotdeauna patru”, ne spune Eduard Eftodiev. Pentru că fişa de observaţie a episcopului se păstrează ascunsă şi fiindcă, din grabă - după cum spun medicii de la INN -, la Chişinău, nu s-a efectuat o radiografie postoperatorie, neurochirurgul Eduard Eftodiev rămâne singura sursă despre modul în care a decurs intervenţia chirurgicală. Medicul susţine că, deschizând rana, s-a îngrozit, pentru că, în cei peste 20 de ani de experienţă, nu i-a fost dat să vadă o traumă atât de gravă. El afirmă că, după ce a făcut corporectomia (extragerea vertebrei fracturate) vertebrei C5, a introdus între vertebrele C4 şi C6 un grefon de os conservat, ca să le susţină.Sărbătoarea mult aşteptatăLa 7 decembrie, în a doua zi după operaţie, PS Dorimedont împlinea 20 de ani de călugărie. El s-a simţit mai bine şi a putut vorbi cu fraţii şi cu ceilalţi care au venit să-l vadă: „Dacă Domnul mă vrea, las’ să mă ia”, le-a spus şi i-a îndemnat pe toţi să păstreze unitatea Bisericii. Potrivit academicianului Diomid Gherman, în momentele în care rămânea singur, episcopul se ruga în voce. Printre vizitatori a fost şi episcopul Petru (Musteaţă), însoţit de preotul Cibric, care i-a spus: „Iartă-mă, Vladâca, iartă-mă de toate. De ce nu m-aţi anunţat mai devreme, că eu am multe cunoştinţe şi eram să vă ajut de la bun început?”. Şi a plecat…În seara aceleiaşi zile, PS Dorimedont a fost vizitat de Episcopul Anatolie, care a venit cu un buchet mare de trandafiri. „Când mi-au spus medicii că e de pe azi pe mâine, nu ştiam dacă să-i cumpăr flori. Însă mi-am amintit că mi-a vorbit despre cei 20 de ani de călugărie numai cu o oră până la accident şi am hotărât să-i dăruiesc flori. L-am sărutat şi era cu ochii împăienjeniţi…”, îşi aminteşte Episcopul de Sud. La ora 22.00, ierarhul a fost intubat şi n-a mai vorbit cu nimeni.„Lăsaţi-l să moară în linişte”, le spunea vizitatorilor Alexandru Anghel, şeful Secţiei terapie intensivă a INN. „Fie Dorimedont, fie preşedintele ţării, după asemenea traumă nu trăieşte nimeni”, a declarat el, ulterior, pentru TIMPUL.Şansa VieneiPrintre ultimii vizitatori din acea zi a fost şi omul de afaceri Victor Copiimulţi, directorul „Metacon” SA, care era prieten cu episcopul. În aceeaşi seară, el a sunat-o pe femeia de afaceri Manuela Broutman din Londra şi pe ex-senatorul austriac Bernhard Turkseld, rugându-i să intervină pe lângă un spital european cu renume, pentru a-l transfera pe PS Dorimedont acolo. „Eram în Germania când am aflat despre tragedie şi am venit repede acasă. Deşi medicii de la INN m-au asigurat că Stăpânul va muri foarte degrabă, nu puteam să las totul baltă şi să aştept decesul unui om care îmi era prea scump. Trebuia să caut măcar o cale de salvare. Rudele lui au susţinut propunerea mea…”, zice Victor Copiimulţi.În dimineaţa următoare, Manuela Broutman a vorbit la telefon cu profesorul Ion Mereuţă, un alt prieten al PS Dorimedont, care i-a spus că ierarhul se simte mai bine şi că nu e într-o stare atât de gravă. „Am apelat la medicul care l-a tratat pe preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, de la Clinica „Rudolfinerhaus” din Viena, şi am rezervat acolo un salon”, ne-a relatat dna Broutman. Tot atunci, Victor Copiimulţi l-a întrebat pe episcop dacă este de acord să fie transferat la Viena şi acesta a dat afirmativ din cap… La 12.00, pe Aeroportul Chişinău a sosit o ambulanţă aeriană „Tyrolean”. Premierul Vasile Tarlev a asigurat aterizarea de urgenţă a avionului, fără formalităţile şi actele necesare, iar pe preotul Borşevschi l-a rugat să-l anunţe pe ministrul Ababii despre transferarea episcopului. „Ministrul mi-a răspuns că atâta timp cât aceasta e dorinţa rudelor şi a prietenilor, el este gata să ne pună totul la dispoziţie. L-am întrebat cum vom fi înţeleşi la spital şi el mi-a spus că medicii nu au niciun drept să ne refuze”, ne-a spus preotul Borşevschi.„Lăsaţi-l să moară aici, în pace şi linişte!”Reacţia lui Ozea Rusu la această decizie a fost absolut neaşteptată. Iată ce au declarat pentru TIMPUL Victor Copiimulţi şi prot. Onufrie, fratele episcopului: „Rusu ne-a prevenit că nimeni n-o să-l scoată pe Preasfinţit din spital, ameninţând că va chema forţele speciale şi securitatea, care vor bloca spitalul şi nimeni nu va putea să intre să-l ia pe episcop, fiindcă vor fi arestaţi. Iar Manuela Broutman, care a discutat la telefon cu Ozea Rusu, a afirmat pentru TIMPUL următoarele: „În viaţa mea nu am auzit asemenea limbaj şi isterie. Omul, care trebuia să controleze situaţia, ţipa la mine: „Lăsaţi-l să moară aici în pace şi linişte! Cine-i deşteapta asta? N-am nevoie de prieteni de peste hotare, lăsaţi-l să moară în linişte!”.Aceeaşi atmosferă ne-a fost relatată şi de preotul Borşevschi. „Dl Rusu era atât de isteric, de parcă Stăpânul ar fi fost proprietatea lui. I-am spus că noi avem nevoie de sănătatea şi viaţa episcopului şi, dacă ei ne-au zis că oricum va muri, avem dreptul să apelăm la alţi medici, care vor să încerce să-l salveze. I-am amintit că ministrul şi premierul sunt de acord cu transferul, dar el mi-a replicat că nu-l interesează nici prim-ministrul, nici ministrul… L-am sunat apoi pe dl Ababii şi i-am zis: „Vedeţi cum sunt îndeplinite cuvintele dumneavoastră?…”. El m-a rugat să vorbesc cu dl Tarlev, iar premierul mi-a zis să facem aşa cum credem că e bine”, a declarat pentru TIMPUL Pavel Borşevshi.Avionul din Austria a sosit la ora prevăzută, cheltuielile pentru acesta - 16 mii euro - fiind suportate de către Victor Copiimulţi. În aeroport, medicii vienezi au solicitat o ambulanţă, ca să ducă la INN tot echipamentul necesar pentru a-l prelua pe episcop. Ministrul Ababii i-a spus preotului Borşevschi să solicite două ambulanţe de la Gheorghe Ciobanu, medic-şef la Spitalul Republican de Urgenţă. Una urma să meargă la aeroport, iar cealaltă - la INN. „Maşinile au plecat la INN foarte repede şi au fost întâlnite de cineva de la institut”, susţine Ciobanu. Însă ambulanţele au fost aşteptate de către apropiaţii episcopului mai mult de două ore. Iată ce ne-a declarat preotul Borşevschi: „Căutam maşinile, dar nu le puteam găsi. Atât ministrul, cât şi dl Ciobanu îmi spuneau că ele au ajuns de mult, dar acestea parcă intraseră în pământ… După ore de aşteptare, a ieşit dl Rusu şi ne-a anunţat că maşina e acolo”.Nepăsarea ÎPS VladimirÎntre timp, doctoriţa austriacă, venită la Chişinău, a stabilit că trauma suportată de PS Dorimedont este mult mai gravă decât se anunţase la telefon. De aceea, s-a decis ca episcopul să fie transferat nu la „Rudolfinerhaus”, ci la „Lorenz Bohler”, una dintre cele mai renumite clinici europene pentru recuperarea după accidente. Eduard Eftodiev n-a spus că, fiind întrebată ce îşi propun să-i facă episcopului la Viena, doctoriţa i-a răspuns că datoria sa este doar să vină, să vadă dacă pacientul e transportabil şi să-l transfere. Ea a adăugat că, în cazul în care pacientul va supravieţui, condiţiile de reabilitare în Austria sunt mult mai bune.Spre seară, petrecut de circa 300 de preoţi şi creştini şi însoţit de medicul Alexandru Anghel, care l-a condus până la Aerogară, Episcopul Dorimedont a părăsit pentru totdeauna Moldova… Printre cei care au fost atunci alături de el se numără şi Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru. Prietenii episcopului, preoţii adunaţi, precum şi medicii care l-au îngrijit la Chişinău, au rămas profund nedumeriţi de indiferenţa totală a ÎPS Vladimir, care nici nu s-a interesat de starea episcopului. Ministrul Ababii a declarat pentru TIMPUL că, în acea perioadă, singurul reprezentant al Bisericii care l-a sunat a fost preotul Pavel Borşevschi…În acest context, vom menţiona că, întrebat de TIMPUL despre cazul PS Dorimedont, profesorul Mihai Gavriliuc, prim-vicedirector al INN, a declarat: „Nu vreau să răspund. La mijloc e un joc politic. Nu vreau să fac din medicină politică. Eu ştiu foarte multe şi mai bine să fiu calm şi rece în sensul acesta. Am motivele mele personale. Mai bine v-aţi adresa în cercurile bisericeşti - acolo e problema”. Tot în acest context, vom reproduce următoarea declaraţie a Manuelei Broutman: „Doctorii de la Viena nu-şi puteau explica de ce eu, care nu-l văzusem pe acest om niciodată până atunci, vin tocmai de la Londra, din banii mei, ca să-l ajut, iar moldovenilor nu le pasă. „Ce fel de biserică şi conducere au ei?”, mă întrebau şi nu ştiam ce să le răspund…”. A doua operaţieLa „Lorenz Bohler”, PS Dorimedont a fost aşteptat de o întreagă echipă de medici, care l-au operat în primele ore. Deşi 8 decembrie era zi liberă în Austria, Bernhard Turkseld a dus tratative cu spitalul ca episcopul să fie primit. Din cele relatate de Manuela Broutman, vienezii au rămas frapaţi de starea în care se afla ierarhul. Ulterior, într-o discuţie telefonică, Bernhard Turkseld ne-a declarat că „episcopul a fost adus la Viena cu pneumonie, insuficienţă renală, cu mâna stângă fracturată nepusă în ghips şi cu o bacterie foarte puternică.Medicii de la INN explică acest lucru prin faptul că ierarhul a plecat de la Chişinău cu un început de pneumonie, care e o consecinţă firească a unei asemenea traume, iar insuficienţa renală ar fi putut apărea din cauză că nu a fost hidratat pe drum. Cât despre mâna fracturată, ei susţin că PS Dorimedont a fost adus de la Donduşeni cu antebraţul în ghips şi că a rămas aşa până a fi urcat în avion. Despre apariţia bacteriei, medicii moldoveni evită să vorbească. Cu excepţia „începutului de pneumonie”, celelalte nici nu sunt pomenite în extrasul din fişa de externare de la INN, eliberat fratelui episcopului, prot. Onufrie, fără a fi măcar datat.Decizia de a-i face o nouă intervenţie chirurgicală a fost luată la Viena imediat după ce episcopului i-a fost efectuată o nouă tomografie, pentru că cea postoperatorie din RM lipsea. În dosarul medical de la Viena, care a fost trimis rudelor episcopului, examenele radiografice şi tomografice efectuate la „Lorenz Bohler” arată că vertebra C5 a fost, în RM, doar hemicorporectomizată (extrasă parţial, dar nu total, precum se arată în extrasul din fişa de externare de la INN). Solicitat de TIMPUL, profesorul Alexander Graff, chirurgul care i-a făcut operaţia la Viena, ne-a spus că „în măduva spinării pacientului se observa mişcarea unui fragment al vertebrei C5, dislocat vizibil în canalul medular, pe care l-am extras în timpul operaţiei, iar grefonul pus la Chişinău l-am schimbat cu o placă de titan umplută cu spongioasă, pe care am întărit-o cu un inel”. O altă problemă a medicilor austrieci a fost lipsa unei fişe medicale în care să fie indicate toate îngrijirile la care PS Dorimedont a fost supus în RM. „Pacientul nu are nicio fişă de însoţire sau alt document de la clinica unde a fost internat primar. Nu sunt date pentru colecistită. Pancreasul este tumefiat. Nu se cunosc cauzele”, se menţionează în dosarul medical de la „Lorenz Bohler”.„La început, austriecii erau optimişti…”Potrivit lui Victor Copiimulţi, operaţia, care a costat 27 mii euro, a fost plătită de către businessmanul Anatol State, la care acesta a apelat după ajutor şi care, de asemenea, a fost în relaţii apropiate cu Episcopul Dorimedont. Copiimulţi ne mai spune că medicii vienezi, care dădeau multe şanse că ierarhul va supravieţui (pentru că alţi pacienţi cu asemenea traume s-au vindecat la „Lorenz Bohler”), îşi propuneau să-l trimită, după reabilitare, la o clinică chineză care, deşi nu e recunoscută în medicina tradiţională, a restabilit, în unele cazuri, funcţia nervilor.Ex-senatorul Bernhard Turkseld, care a întâmpinat ambulanţa aeriană la aeroportul din Viena, confirmă că, în prima săptămână, medicii de la „Lorenz Bohler” au fost foarte optimişti cu privire la viaţa episcopului. „La început a fost bine, dar el venise cu o bacterie din spitalul din Chişinău şi pe urmă starea i s-a înrăutăţit brusc…”, ne-a spus Turkseld. El a adăugat că i se pare bizar faptul că de starea episcopului nu s-a interesat nici măcar Ambasada RM la Viena.Cu toate acestea, nu putem să tragem vreo concluzie atâta timp cât ministrul Ababii şi alţi profesori moldoveni, specialişti cu renume în lumea medicală, ne asigură că medicii de la Chişinău au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru salvarea PS Dorimedont. Totodată, pentru noi, nu sunt clare acţiunile dlui Ozea Rusu, precum şi poziţia lui faţă de indicaţiile ministrului Sănătăţii. Rudele episcopului consideră că numai o expertiză independentă, efectuată de către specialişti străini, ar putea spune lucrurilor pe nume în acest caz. Pentru că, aici, nu excludem că ar putea fi vorba nu atât de rea-intenţie, cât de nepăsare faţă de un pacient cu privire la care medicii erau convinşi că, mai devreme sau mai târziu, va deceda. Sau - elementar - de condiţiile medicinii din R. Moldova…Din păcate, această expertiză nu poate fi efectuată atâta timp cât directorul INN, Ozea Rusu, refuză să pună la dispoziţie fişa medicală a episcopului. Despre reacţia dlui Rusu la demersurile noastre şi ale rudelor regretatului, despre trecerea în nefiinţă a PS Dorimedont, precum şi despre modul în care actele cu privire la cauza decesului au dispărut la Chişinău, citiţi vinerea viitoare.Pavel Păduraru, TIMPULInvestigaţia a fost efectuată cu susţinerea Centrului de Investigaţii Jurnalistice 

Leave a Reply